luni, 3 iunie 2013

Welcome to the jungle, we take it day by day...


Coincidente

 
Mana sus cine si-a inchipuit macar odata ca i se poate intampla si lui scena aia stereotipa din filmele de dragoste, unde partenerul/iubitul/amantul se gandeste fix in acelasi timp la tine in timp ce  asculta fix aceeasi melodie, soarbe in acelasi timp cu tine dintr-o ceasca de cafea sau aluneca pe strada pe o coaja de banana exact in acelasi moment… acel moment de simetrie perfecta, in oglinda, care te face sa te gandesti ca sunteti sortiti unul altuia. Pentru ca, nu-i asa, coincidentele sunt destul de rarisime si leaga cu fire nevazute suflete menite sa fie impreuna.

Precis stiti ca minti luminate (aka Einstein) au emis fraza urmatoare, dupa care se topeste subsemnata: “Coincidenta este modalitatea prin care Dumnezeu isi pastreaza anonimatul”.

Acest concurs de circumstante iti ridica serioase intrebari despre menirea si semnificatia lor, le astepti cumva cu infrigurare si le percepi ca pe o binecuvantare atunci cand vin.

 Si te fac sa realizezi cat de mic esti, tu care te crezi cel putin buricul pamantului. Esti de fapt o picatura de apa intr-un ocean. Ba nu, o molecula…

Coincidentele mele incep de la privitul ceasului la ore cat se poate de “simetrice”, gen 22.22, 13.13, 11.11 pana la o melodie pe care o ascult la radio si pe care in secunda doi o vad postata pe blogul unei prietene, de la un cuvant rar pe care tocmai l-am rostit pe care il vad ca-mi sare repede in fata retinei uimite dintr-un mail al clientului…

Ultima chir m-a amuzat teribil: mail de la bookland, pe mail-ul de serviciu, titlu: Tu crezi in coincidente ? (faceau reclama unei carti, “Coincidenta sau hazard” – autor Brian King). Si cum se intampla fix  Bookfest in perioada asta, evident ca mi-am cumparat-o…

Astept acum cu mare interes semnificatia acestor coincidete …
 

marți, 23 aprilie 2013

Never tear us apart


Ea este cea care m-a vrajit, m-a facut ca pentru cateva secunde sa ametesc, sa uit unde sunt si ce aveam de facut in acel moment magic. Era nespus de frumoasa, emana prin fiecare por rafinament si eleganta, se distingea de toate celelalte prin alura aristrocratica, chiar putin aroganta.

I-am remarcat din primul moment pielea: avea o stralucire aparte, era supla si matasoasa, ferma si delicata, intr-un cuvant era perfecta. As fi putut-o usor compara cu un sarpe alunecand alene prin iarba uda de roua diminetii, cu solzii stralucindu-i in soarele molatec.

Imi imaginam cum as fi atins-o ca din greseala pentru prima oara, doar ca sa-i simt textura. Mai tarziu, cum i-as fi adorat fiecare centimetru de piele, fiecare mica cuta care s-ar fi ivit la orice miscare brusca, cum mi-as fi dorit-o mereu aproape, doar a mea si a atingerii mele.

Mai apoi i-am remarcat mirosul. Proaspat, o adiere placuta de nou, de neinceput, de puritate. Mi-o inchipuiam strans lipita de pieptul meu, inconjurata de bratele mele, as fi adulmecat-o aproape imperceptibil,as fi mangaiat-o delicat de teama sa nu ii alterez ceva din perfectiunea cu care era inzestrata.

Purta albastru pentru ca, fara indoiala, era culoarea care ii venea cel mai bine. Un imprimeu cu flori portocalii ii impodobea vesmantul ce o facea sa para intruchiparea primaverii. O curea subtire era petrecuta alene si parca neglijent peste mijlocul ei, subliniindu-i feminitatea.

Adia un vanticel cald si razele soarelui pareau sa o imbratiseze. Petale de flori aduse de vantul razlet se rataceau pe langa ea si odata cu ele un future multicolor atras probabil de imprimeul cu flori i se aseza cu batai rapide de aripi pe vesmant. Si acum parea ca rochia intruchipeaza cerul albastru ce cuprinde o lume cu flori si fluturi ireal de frumoasa.

 

Ma amuzam déjà inchipuindu-mi-o agatata de bratul meu, asa fragila si delicata cum era, calatorind in pas saltat alaturi de mine. Si vedeam déjà cu ochii mintii invidia in privirile celorlalti, vedeam capetele intoarse si expresia ce se putea citi pe fata tuturor: you lucky … !

Mandria mi se putea citi deja pe chip, eram fericirea intrucipata, stiam ca implinirea va veni odata cu ea. Mai lipsea un singur lucru: trebuia sa fie a mea.

M-am apropiat timid si am intrebat-o: cum te numesti ? Si in acel moment am vazut un ecuson pe care statea scris: Aretha !

http://www.ilux.ro/geanta-aretha-piele-naturala

miercuri, 17 aprilie 2013


Acel ceva

 
M-a rascolit profund o simpla poza:  Ivan Patzaichin strangand in brate o padela de caiac-canoe. Dar razbatea atata dragoste din imbratisarea aceea, din ochii lui blanzi si indragostiti de obiectul acela, de parca el reprezenta tot universul lui. Mana lui ocrotea padela cu atata gratie si grija de parca iti imaginai un tata tinandu-si in brate nou-nascutul, caruia vroia sa-i transmita dintr-odata toata iubirea, pasiunea, misterele vietii si invataturile sale.

Tampla lui era atat de alipita de obiectul neinsufletit de parca acolo isi sprijinea capul sufletul lui pereche, iubirea de o viata, jumatatea pe care toti speram sa o intalnim in viata asta sau in alta.

Si parea ca intreaga sa fiinta respira si traieste pentru acel obiect, razbatea atata emotie si impacare si iubire si ocrotire incat imi venea sa inramez poza lui si sa mi-o atarn pe peretele din fata patului, incat atunci cand ma trezesc sa ma incarc de toate sentimentele astea (dar ar fi cel putin dubios :P… )

 Si mi-am dat seama ca in lumea asta fiecare trebuie sa aiba un ceva pe care sa-l simta ca pe sufletul-pereche, ca pe noul sau nascut, ca intreg universul sau si toate la un loc. Si ca daca l-a gasit poate considera ca in viata asta si-a gasit menirea, si-a implinit destinul, s-a implinit ca om.
 

joi, 21 martie 2013

The Secret


Secretul

Invat sa cred cu tarie. Sa nu mai am indoieli. Sa alung gandurile negative. Sa ma proiectez in viitor fix asa cum imi doresc sa fiu, sa am.

Aveam nevoie de o calauza in viata, de o indrumare, de acel ceva care te ridica cand esti jos. Si a venit. Poate pentru ca am sperat ca va veni, ca am crezut pur si simplu ca se va intampla. Si exact asa cum povesteste cartea aceasta, Secretul, a avenit de unde ma asteptam mai putin, caci Universul are propriile cai de a lucra. Si nu caile lui trebuie sa ne preocupe, ci rezultatul final.

Suntem creatorii propriului destin atata timp cat suntem drepti, corecti, facem bine, iubim frumos, ajutam fara a cere rasplata, cat timp avem inimile deschise si incredere ca totul va fi bine.

Suna absurd ? Nebunesc ? Ilogic ? Poate, dar doar asa poti face lucrurile sa se intample. Ai incredere ca va fi bine si va fi. Crede ca se va intampla si nu lasa alte ganduri negative sa se strecoare. Incepe cu un test mic, cu o dorinta mica. Si dupa ce vezi ca functioneaza, cazi in genunchi, multumeste divinitatii/universului/lumii din toata fiinta ta, constientizeaza cat esti de mic dar si cat de important poti deveni.

Si multumeste. Si iubeste. Si impartaseste si altora.

 

Fii fericit !


 

marți, 26 februarie 2013

Despre simtiri…


De astazi vreau sa-mi dau voie sa simt. Sa nu mai planific, sa analizez, sa fac scenarii peste scenarii si simulari peste simulari. Sa iau viata asa cum vine, sa o las a curga, sa simt semnele, sa dau voie destinului  sa mi se intample.

Am trait toasta viata mea de pana acum calculand, analizand si am uitat sa ma las sa traiesc cu adevarat. Si am ajuns un om nefericit desi aparent nu as avea motive. Pentru ca, pentru majoritatea oamenilor, fericirea consta in lucruri profund materiale. Te consideri fericit cand te raportezi la ceilalti si iti reiese ca tu posezi o casa frumoasa, o masina luxoasa, ai o pozitie sociala de invidat si multi, multi bani cu care poti cumpara aproape orice.

Insa cand stai tu cu tine, tu cu gandurile tale, iti strangi genunchii la piept , strangi bine ochii, te desprinzi  de material si iti propui sa fii 100% sincer cu tine, ce vezi ? Ce ti-ai dori ? Care ar fi cu adevarat lucrurile de care ai avea nevoie ca sa te simti fericit, implinit, sa respiri profund, sa-ti simti sufletul ca pe un ghem de caldura, corpul usor si relaxat, mintea impacata, gandurile vibrante ? Nu cumva doar de iubire ? De omul tau, de jumatatea ta in care te oglindesti, cu care te confunzi ? De mainile lui pe tine, de ochii lui in ochii tai, de mirosul pe care l-ai recunoaste nu doar in lumea asta ci in orice alt timp si galaxie ?

Nu ai lasa tot materialul din lume doar ca sa fii cu el, ca sa poti simti in fiecare zi a vietii tale ca intreg poti fi doar daca ti-ai gasit jumatatea ?

miercuri, 20 februarie 2013

Colectie de ganduri


Am o stare pe care nu o prea pot verbaliza, desi imi doresc. Poate asa , constientizand-o, reusesc sa scap de ea.

Proneste cumva din stomac si radiaza incandescent si rapid prin toata musculatura, astfel incat ma simt cumva tot timpul ca o coarda de arc intinsa la maxim. Imi simt sufletul cum se strange si apoi se lichefiaza, se prelinge printre coaste, urca putin si imi inconjoara inima, o tulbura si o face sa bata rapid si nebuneste pana cand imi pare ca devine o masa efervescenta ce tulbura sangele si il pompeaza asa, plin de bule, prin tot corpul, pana la cele mai firave capilare. Si corpul saracul, infiorat si infrigurat, cere indurare, cerseste tremurand o clipa de relaxare pe care creierul, partea rationala, nu o poate oferi. Pentru ca emotionalul pare sa fi castigat batalia si ranjeste satisfacut ca, macar odata, a invins…

Si atunci, simti ca lupti contra curentului, pentru ca tu, fiinta rationala, care pune in balanta si cantareste si filtreaza tot si toate, te simti neputincios…

 Ce faci atunci ?

luni, 18 februarie 2013

Semne…


Priveste cerul prima oara am vazut o poza pe facebook si mi-a placut tare. A doua oara am vazut textul pe un zid cand ma duceam spre cel care facuse poza…. o mica coincidenta … sau un semn….

Am nevoie de semne, de o directie, caci de ceva vreme nu mai vad luminita de la capatul tunelului. Bajbai in intuneric, caut indicii, semne, ma invart in cerc, in colivie, in labirint… inca mai sper…

Mi se intampla de la o vreme sa privesc constant ceasul exact la ora 22.22. Bizar si enervant caci nu intelegeam ce inseamna, ce mi se transmite. M-a luminat un om frumos cu o simpla intrebare: intreaba-te de ce simti nevoia sa vezi doi ? Si am stiut….

Fericirea sta in lucrurile simple, se spune. Suntem fericiti cand iubim, cand ne simtim iubiti, apreciati, cand ne este familia bine si sanatoasa, cand avem prietenii aproape, cand facem bine si ne bucuram de fericirea altora, cand avem pace in suflet si liniste in ganduri, cand ne conectam cu natura si simtim divinitatea si sacralitatea din noi.

Prin nu stiu ce putere tainica, gandurile noastre staruitoare ajung sa se intrupeze. Si credem cu tarie ca daca ne concentram indeajuns, daca invocam destinul, daca suntem destul de pregatiti si buni si blanzi si drepti se va intampla.

Exista destin ? Sau, asa cum spunea cineva, avem in viata jaloane si intre ele avem liber arbitru ? Sau suntem deplin raspunzatori de alegerile noastre ?

miercuri, 16 ianuarie 2013

Un roman de exceptie "Viata lui Kostas Venetis"


A fost de ajuns un pasaj pe blog-ul Printesei urbane si am stiut ca trebuie sa citesc romanul asta, emana pasiune, forta, zbatere, substanta, mister, energie si putere, elemente care m-au insotit dealtfel de-a lungul intregului roman.

Mi-a imprimat un amalgam de trairi, de la fascinatie si extaz pana la oripilare.

Personajul principal este croit atat de stramb, are o fire atat de schimonosita, este atat de malefic incat speri cumva sa gasesti intre paginile cartii macar o fraza care sa-ti demonstreze ca este totusi uman, ca exista speranta si pentru el. Din pacate nu doar ca nu exista semn de redresare, insa pare ca tot ce atinge strica si distruge.

M-au impresionat descrierile geniale ale autorului, a zugravit extrem de viu personaje si locuri, a reusit sa redea pana si senzatii olfactive. Nu in ultimul rand mi-am imbogatit vocabularul cu noi cuvinte, caci paginile  abunda de arhaisme si regionalisme.

Romanul este asemenea cercului ce se invarte inainte si inapoi, este deopotriva intunecat si decadent dar abunda si de spiritualitate si sacru.  Ideea centrala a povestii se bazeaza pe faptul ca Dumnezeu a creat binele si raul, pentru ca prin unul sa poti avea masura celuilalt. Pasajele urmatoare exemplifica din plin cele de mai sus:    

“Dumnezeu ne alcătuieşte pe unii drepţi, iar pe alţii strâmbi şi schimonosiţi. dar cum ar ieşi la lumină dreptatea dacă n-ar exista nedreptatea şi cum s-ar putea recunoaşte cele frumoase altminteri decât prin felul în care se deosebesc de cele schimonosite?”

“Crima, ca şi sfinţenia, poate să ducă la mântuire, căci cine îşi pune în joc sufletul pentru alţii îl câştigă, iar cel ce vrea să-şi păstreze sufletul pentru sine îl pierde”

“Viata fiecarui om e o mare taina”

“Fiecare din noi purcede din spirit si se intoarce in spirit”

Cu siguranta anumite pasaje si idei ma vor insoti multa vreme de acum inainte, iar urmatorul chiar mi s-a lipit de suflet:

“După ce carnea putrezeşte în adâncul pământului, iar sufletul se reîntrupează în alt corp rămâne povestea”.