marți, 16 februarie 2016

Wind of change...


I need my life to change !

Am nevoie de o noua pereche de aripi, caci astora vechi le cam atarna pene si-s cam jumulite… plamanii striga dupa o gura de aer proaspat ca ala pe care il respiri cu nesat pe peron in gara la munte, ochii tanjesc dupa raze blande de soare strecurate pe langa draperiile de plus cand stii ca a venit dimineata… trupul vrea sa alerge liber si descult prin iarba verde si cruda, parul vrea sa simta adierea calda si inmiresmata a vantului jucaus de primavara, spiritul vrea sa faca acrobatii in timp ce se inalta vesel prin vazduh, vrea sa simta ca respira iubire si plesneste de fericirea cu care se hraneste neincetat, sa fie un tot care se sparge in mii de bucatelele care se readuna doar pentru ca nu poate exista altfel decat reunit.

Vreau o schimbare de poveste, o poveste in poveste, un scenariu care sa-l faca gelos chiar si pe un mare regizor… vreau coincidente si momente propice, unice, mistice, magice, incredibile, unice, memorabile. Unde au loc doar replici geniale, unde se nasc doar idei istete, de unde razbat  doar putin cinism si un strop de aroganta.

Mi-e dor de senzatia aia de mers la somn cu senzatia ca noaptea va fi prea lunga si de dimineti cu trezit cu emotie si nerabdare pentru ce va fi sa vina. Imi lipseste vibratia sufletului in asteptarea momentului magic in care ceva se va petrece diferit, euforia care te cuprinde cand ai apucat sa gusti din nectarul noii provocari, al noului absolut si al promisiunilor pe care intuiesti ca le ascunde.

Ceva, cineva, trebuie sa mestesugeasca lucrurile altfel; sa le adauge nu sare si piper ci zahar (ars) si apa (de trandafiri). Sa combine ingrediente  mai putin cunoscute si sa ma amestece si pe mine in mijlocul lor. Sa ne imprietenim si sa fascinam cu aroma si aspectul sofisticat publicul spectator. Sa-i luam pentru o clipa aerul in momentul in care o bucatita delicioasa va aluneca pe “teava” cealalta a pofticiosului. Si in ciuda acestui mic inconvenient, sa nu se mai poata satura de noi… J

 
 
 

miercuri, 1 octombrie 2014

The truth


Amestecate…

Astazi m-a busit plansul pe strada. De ciuda ca iar mi s-a stricat masina, cand abia ce o scosesem din service si platisem o galagie de bani. Ca am pierdut ultimul tramvai in drum spre casa, ca am mers pe jos si nu m-am descurcat cu  nenorocitul de Maps de pe Iphone ca sa gasesc o scurtatura pe strazile imbarligate din cartier, ca ex-ul m-a anuntat senin ca si-a cumparat masina noua in conditiile in care mie imi datoreaza o groaza de bani. Ca astazi era ziua casatoriei noastre. Ca muncesc zilnic pe branci si asta e tot ce mai stiu, ca vine ziua mea si n-am avut timp nici sa ma gandesc unde imi scot prietenii sau ce sa le gatesc acasa. Ca a mai trecut un an si oglinda tine sa imi demonstreze ca timpul chiar lasa urme, ca se joaca  copilasi pe strada si niciunul nu-i al meu, ca se tin batranei de mana si mie imi dau lacrimile de duiosie si incep sa-mi pierd speranta ca voi ajunge si eu ca ei vreodata-n viata asta…

Si cum inaintam vijelios in noapte, plina de nervi, cu telefonul in mana, pe care nu reuseam sa-l conving sa-mi arate locatia unde ma aflu si cum dumnezeului sa ajung mai repede acasa, cu lacrimile suroindu-mi pe obraji, cu doua javre latrandu-ma din spate, am auzit niste voci vesele. Mi-am sters ochii si mucii si am cautat sa vad cine mai e pe strada in toiul noptii. Si ce am vazut m-a facut sa inteleg ca ce mi se intampla e nimic in comparatie cu ce li se intampla altora… cele trei voci apartineau unor oameni in scaune cu rotile care se deplasau pe sosea. Poate pentru ca la ora aceea era complet liber si puteau sa manevreze usor carucioarele, nu stiu. Dar am simtit cum imi seaca lacrimile instant. Am inteles ca am primit un semn, am ridicat ochii spre cer si am clipit a intelegere.

Si da, refuz sa cred ca suntem la voia intamplarii, ca cineva nu ne vegheaza, ca cineva  ne da mai mult decat putem duce sau altfel decat  meritam. Care erau sansele sa intalnesc acei trei oameni in situatia lor, la acea ora, in situatia mea ?

miercuri, 17 septembrie 2014

Fiction


Lumi

Unde se duc  visele cand mor ? Ce se intampla cu ideile nascute si neimplinite ? Poate in universuri paralele ele prind viata si acolo un alt TU traieste povestea aia magica pe care tu doar ti-ai imaginat-o, e fericit peste masura, rade si danseaza si nu are griji sau necazuri, adoarme in bratele protectoare al celui iubit si adulmeca dimineata un capsor blond de copil ce surade linistit in somn, in patutul lui. Si nici macar nu suna utopic, multi dintre noi traiesc magia asta in acest univers si nu l-ar schimba cu un altul pentru nimic in lume. Poate ca sunt cei pentru care altii, in alt univers, au visat frumos si varianta lor trista salasuieste doar in alta dimensiune.

Dar dac-ar fi asa, varianta mea din alta dimensiune isi scrie acum probabil ultimele cuvinte celor dragi si spera sa nu mai simta in curand nimic…

E mult prea liniste la mine. Mi-as dori soapte si chicote si ras zglobiu. Si fluturi si norisori roz. Si tors si zgriptanit. Si arome calde si imbietoare. Si note blande si enigmatice. Si nerabdare si neliniste si implinire si alint. Ma simt ca un lac incremenit, caruia nu i se misca un val. Ca un copac caruia nu i se clinteste o frunza. Natura frumoasa dar statica, aparent fara de viata.Vreau sa arunce cineva o piatra in apele cristaline ale lacului, sa porneasca  o adiere de vant printre frunzele copacului. Sa simt din nou ca freamat si traiesc…
 
 

marți, 19 august 2014

Love is all you need…


O poveste fara sfarsit…

Imi este foarte dor de el. Atat de dor incat mi se chirceste sufletul  de durere  intr-un cotlon al pieptului si  scanceste mocnit, stiind ca nimeni n-o sa-l auda. Ganduri razlete imi pleaca spre el, diverse lucruri imi amintesc franturi din conversatiile noastre, imi pare ca-l vad in diverse persoane pe strada. Imi pare bine ca l-am cunoscut si rau ca e unic si ca nu voi mai intalni un altul fix la fel. Si fix la fel mi l-as dori, caci nu as schimba absolut  nimic la el. Si stiu ca e El si nu fac nimic sa-i dau de inteles asta. Pentru ca in povestea mea fabuloasa sufletele-pereche se recunosc reciproc. Si daca El nu simte la fel poate ca asa sta scris sa se intample…  Mi-am insusit de la el un citat care imi place mult: “There will always be a reason why you meet people. Either you need them to change your life or you’re the one that will change theirs.” Well, El m-a schimbat, El a schimbat lucruri in mine, mi-a dat incredrere in mine, m-a sustinut moral, m-a ascultat, m-a redresat, a incercat sa-mi ofere solutii, sa-mi ofere exemple din viata si experienta lui.

Imi amintesc cum s-a oprit sa ajute un batran pe strada sa ajunga acasa, fara sa-l cunoasca sau sa-i stie povestea. Cum mi-a povestit ca sustine un baiat sarman cu o suma lunara, cum da de pomana.  I-am simtit sufletul bun, cald si generos, i-am admirat sclipirea de geniu din ochi, cuvintele elegante si gesturile mici, retinute, dar potrivite pe care le facea. L-am simtit ca percepe altfel lumea, ca-i la un alt nivel si pe o alta frecventa.

Gasesti un om aidoma tie si-ai face orice e omeneste posibil sa-l pastrezi in viata ta, cat mai aproape. Si dac-ar fi al tau ai multumi Cerului in fiecare dimineata ca ti l-a daruit, ar fi mai intai El si apoi Tu, ai trai pentru El si prin El. Si te-ar chinui ideea ca timpul curge si ca fiecare clipa ce trece te indreapta spre momentul in care nu veti mai fi impreuna. Si cu atat mai tare te vei bucura de fiecare moment si te vei stradui mai mult sa-l faci fericit, caci fericirea lui va insemna fericirea ta. Si-oricat de mari necazuri  te vor lovi vei sti ca El e aici, pentru tine. Si ca orice s-ar intampla in bratele lui te vei pierde si tot universul tau se va concentra in acel loc.

Dar trebuie sa ma adun si sa admit ca El nu e in acelasi basm cu mine. Ca pentru El eu nu sunt printesa ce trebuie sarutata, trezita la viata si pastrata la bine si la greu “pana ce moartea ne va desparti”. Poate ca pana si Printul s-a adaptat vremurilor noastre si doar saruta printese, le trezeste din visare si pleaca mai departe. Caci poate in realitatea timpurilor noastre sunt multe printese de salvat. Si vremea basmelor cu happy end e demult apusa…

marți, 24 iunie 2014

A new day, a new dawn, a new freak...


De poveste…


Mdeci cum era aia cu : “ Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus ?” Neee, no such thing… sunt din galaxii diferite, din universuri paralele, sunt notiuni antagonice, elemente care se exclud reciproc, care nu ar trebui sa coexiste.

Bunaoara, povestea e simpla: Ma place un tip simpatic, corespondam, arunca o aluzie cum ca ar fi dragut sa iesim sa ne hidratam la una bucata licoare cu vitamine, in speta fresh de ce ne-o pofti corasonul sau papilele, dupa caz. Subsemnata da semne ca ar fi deshidratata, deci s-ar alatura aventurii. Ramane sa ma suneze sa stabilim termenii si conditiile. Intre timp, primesc doua invitatii la concertul  lui Bob Dylan. Si ma gandesc ca ar fi dragut sa invit masculul, drept pentru care tastez delicat urmatoarea fraza: Buna, maine am invitatii la concert Bob Dylan, la Sala Palatului. Vrei sa mergi ? Mno, si raspunsul care m-a lasat siderata, m-a facut sa-mi pice mandibula in poala si poala pe podele fuse urmatorul: Super ! Cool ! Merg ! Mergi si tu ?

Well, wtf, p!#d@ ma-tii, normal ca merg, ca doar  nu iti ofeream invitatiile sa te duci cu alta mandra ????

Evident ca nu asta i-am raspuns, am stors un da italic bold si mi-am inabusit o lacrima. Deci cum ? Deci ce ? Deci long story short eu ma declar invinsa. Nu-i inteleg si pace, imi trebuie un dictionar editie imbunatatita si revizuita sau un decodor sau poate doar o tepusa sa-i insir pe toti cum o facea Vlad Dracul ca poate asa iau si altii aminte si se gandesc de doua ori inainte sa insire perle in realitatea delicata a regnului feminin.

Doamne apara si pazeste, ca ciudati mai sunt !

luni, 19 mai 2014

A dilemma


Sport extrem

Cele mai multe idei ma napadesc in baie. Ochi in ochi cu mine insami, cu periuta de dinti in dreapta si stanga rezemata lenes de chiuveta. Incep sa ma regasesc, sa ma imprietenesc cu mine. Sau macar incerc. Incep sau incerc timid sa ma analizez, pe mine si haosul din viata mea. Sa inteleg ce si de ce se intampla. Sa raspund intrebarilor pe care mi le adresez. Un fel de squash in care intrebarea-i mingea pe care o trimit cu putere in zidul din fata-mi. Si care se intoarce la fel de rapid cerandu-mi raspuns.

Fata, cum e sa ai o non-relatie ? Ti s-a spus sa nu te indragostesti. Si te conformezi. Te mai gandesti a doua zi la el. A treia mai putin. Deja in a patra te iei cu altele si e mult mai usor. Dar in a cincea te intreaba el ceva. Aha, sare pe rana. Si acum ce faci ? Si cat o sa mearga asa ? E sanatoasa o non-relatie ? Si unde duce ? Sau poate ca nu trebuie sa duca nicaieri. E un pansament ? Un interimat ? Un surogat ? Pasesti cu pasi nesiguri pe un teren minat. Legata la ochi. Uneori ii auzi doar vocea. Alteori te ia de mana si te mai calauzeste doi pasi. Alti zece ii faci singura, in liniste si intuneric. Si nu stii daca trebuie sa ajungi undeva, daca vei ajunge undeva sau calea iti va fi curmata brusc. E atat de inspaimantator sentimentul incat uneori iti vine doar sa te ghemuiesti la pamant si sa ramai acolo… dar curiozitatea, speranta si inconstienta te fac sa te ridici si sa pasesti din nou.

L-ai intreba mii de lucruri pe care ai  vrea sa le stii despre el. Instinctul iti spune ca ati avea multe in comun, simti prin fiecare por chimia, ti-ai strecura gingas degetele prin parul ala moale si ciufulit, l-ai privi direct in ochii aia tulburi, i-ai saruta patimas buzele alea perfecte si carnoase.

Dar taci si privesti visator pe geamul masinii, pe locul din dreapta. Ce rost are daca-i o non-relatie ?

 

 

marți, 15 aprilie 2014

I wish


Putina magie..sau mai multa…

Imi doresc magie. Sa ma impresoare, sa ma inalte, sa ma ia pe sus si sa ma poarte pe culmi de fericire. Sa uit unde sunt si de ce, sa ma imbete din zori si pana seara, sa ma faca sa zambesc ghidus din senin, sa privesc tamp in gol, sa-mi doresc sa treaca timpul mai repede fara sa mai simt ca trece degeaba. Sa merg sprintar in pas de dans indreptandu-ma spre niciunde, sa ma infior de dor, sa-mi proiectez in minte mii de scenarii cu final fericit, sa am de ce sa sper. Sa mangai suav un colt de zid rece si rugos, sa-mi para simpatica cotarla care da sa ma muste zilnic la colt de strada, sa ma amuze flecul rupt in grilajul de la intrare. Si-oricat de rece-ar fi afara sa-mi fie cald in suflet, liniste in ganduri si calm in priviri. Sa mi se umezeasca ochii de recunostinta ca mi se intampla lucruri frumoase, sa inghit cu greu nodul din gat, sa ridic privirea si sa multumesc senin si curat, sa inspir profund si sa expir linistit.

Sa regret ca azi a trecut prea repede dar sa ravnesc la un maine la fel de frumos. Sa adorm cu zambetul pe buze si inima plina si-o mana-n mana celui iubit.

Ma auzi, Universule ?