For me to remember

Promisiuni

 

Am promis ca nu vei mai auzi de mine, in timp ce ieseam vijelios, cu ochii in lacrimi si sufletul pustiu, pe usa pe care m-ai adus in brate cand nu eram decat un ghemotoc neajutorat si plangacios.

Am crezut ca iubirea neconditionata de care vuieste net-ul chiar exista, ca no matter what tu vei fi langa mine, imi vei fi alinare si suport, ma vei tine de mana cand imi va fi greu. Incep sa cred ca intr-adevar ne nastem si murim singuri, desi am urat aceasta fraza din momentul in care am auzit-o prima oara, imi suna grotesc si cumplit de neadevarat.

Am de demonstrat, in primul rand mie, ca voi reusi, ca nu ai avut dreptate, ca nu este corect si uman sa impui unui om sa actioneze ca o marioneta asa cum ii dictezi tu, ca nu ai dreptul sa ii traiesti viata sau sa iei decizii in numele sau, ca doar pentru ca ii esti parinte ai dreptul sa ii ordoni cum sa se poarte si ce sa faca cu viata sa.

Am o sarcina grea, uneori ma simt ca un soldat intr-o misiune sinucigasa, alteori un biet om care bajbaie singur in intuneric intr-o noapte geroasa de iarna. Pentru ca frigul i-a amortit extremitatile, vantul l-a sleit de puteri, frica i-a ascutit simturile si sufletul e singurul lucru pe care il mai simte al lui, cald si bun… atat i-a mai ramas. Si inainteaza greoi, pas dupa pas, tarand dupa el povara trupului chinuit, sperand ca cineva ii va intinde o mana de ajutor, ca va vedea in departare lumina, ca nu e totul pierdut…Alteori simt ca merg pe marginea unei prapastii, ca abisul imi face cu ochiul la fiecare pas, ca urmatoarea miscare poate fi ultima. Fara garantii, fara protectie, fara coarda… Doar eu si Destinul. Traind asa, ca o barca in deriva, pe valurile vietii…

Soarta isi rade de mine, caci de cand ma stiu am iubit certitudinile. Eu, omul care avea nevoie de lucruri palpabile, reale. Si ce mi-a oferit ? Numai incertitudini, traieste clipa, e si maine o zi…Probabil ca este lectia pe care trebuie sa o invat in viata asta, e bariera pe care trebuie s-o trec, e temerea pe care trebuie s-o inving. Una dintre cele mai cumplite ce-mi dau tarcoale.

Scriu ca sa imi amintesc, scriu ca sa pot candva sa concluzionez , sa dau un final povestii mele. Banala sau nu, povestea fiecaruia este pentru el cea mai fabuloasa si valoroasa poveste.

 Si imi jur ca orice ar fi n-am sa ma dau batuta, ca am sa lupt pana la capat, ca atunci cand voi scrie THE END voi fi facut tot ce este omeneste posibil sa imi fi scris cat mai frumos povestea.

 

Somewhere over the rainbow...

De dor

Mi-e dor de normalitate. De caldura unei relatii, de brate puternice si protectoare, de barba aspra, de voce cu inflexiuni mai groase, de ghemuit la pieptul lui, de protectie, de calm, de zambete, de priviri cu subinteles, de soapte tandre, de armonie, de magie, de iubire, de doi…

Nu sunt facuta sa traiesc singura, desi am momente cand simt nevoia sa stau numai eu cu mine, sa ma retrag in coltul meu si-n lumea mea. Nu pot nici sa am relatii surogat, in care ne luam portia de normalitate cu lingurita la intervale regulate si ne prefacem ca-n rest nu ne pasa si ce-o mai fi o fi.

Si ma intreb uneori daca ceea ce pare atat de natural la altii, atat de firesc si simplu va veni si la mine. Daca voi reusi candva sa am o un sot, un camin, un copil, o familie…

Imi pare ca cu cat iti doresti mai mult, cu mai multa inversunare lucruri, te indepartezi de fapt de ele. Ca femeile care isi doresc atat de tare sa ramana insarcinate si nu se intampla…

 Mi-am dorit din tot sufletul si am vizualizat  de nenumarate ori cu ochii mintii o cere in casatorie ca in povesti, un inel de logodna minunat, o nunta de vis, un copil, o familie fericita… Imi imaginam ca alesul imi va urzi cea mai memorabilia cerere in casatorie (pe care eventual o va comenta si Papa de la Roma), ca va veni insotita de un colosal buchet ce va contine neaparat si frezii(florile mele preferate), ca inelul de logodna va fi comandat cu mult timp inainte, conceput special pentru mine, deosebit, special, piatra violet, insotit de o poveste cu semnificatia pietrei si a asezarii ei in montura. Va urma nunta pe care o vom planifica in cele mai mici detalii, ne vom amuza impreuna de idei nastrujnice, va fi neconventionala si memorabilia si musai relaxata si relaxanta. Firesc ne va incununa dragostea un bebelus  dorit enorm de amandoi, va semana cu el si-l vom iubi nespus… Si armonia conjugala va eclipsa basmul cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”

Realitatea insa mi-a tras la greu palme peste ceafa, tesand indiferenta in jurul meu in loc de magie si extaz, dezamagire si deziluzii. Cererea in casatorie a fost mai mult decat banala – alesul, protapit in clasicul genunchi, cu un buchet de flori luat de la tiganca din colt, 5 trandafiri batuti de soarta inveliti in plastic roz. Inelul mi l-am cumparat singura, ca cica el nu se pricepe. Nunta lipsa, alesul mi-a comunicat sec ca este proiectul meu, asa ca as face bine sa ma ocup. Evident ca mi-a taiat tot elanul, ma si vedeam haladuind singura dupa inchiriat local si negociat meniu, bauturi, flori si cocarde de una singura…parca ma maritam eu cu mine…Copil nu si-a dorit pe motiv ca atata timp cat vom plati rata la casa el nu are curaj sa procreeze…doar inca vreo 30 de ani… si cum nu intentionam sa bat recordul stimabilei doamne Adriana Iliescu m-am resemnat…ulterior m-am revoltat…si uite asa familia mea ideala s-a dus ca firul de la ciorap si pas de-a mai carpi ceva…

Au ramas rani si cicatrici, a ramas multa durere, dezamagire, regrete…a ramas un gol ca o durere surda care cere zilnic alinare, care urla uneori sfasietor in neant sau se tanguie fara speranta pana la epuizare…un gol pe care nu il pot umple, pacali  sau ignora. Pentru ca isi cere constant dreptul la viata, la fericire, la normalitate.

Oare cati dintre voi sunt costienti de ce au ? Cati multumesc divinitatii, universului, dumnezeirii, ca au avut sansa sa isi gaseasca alesul, jumatatea, iubirea ce ii implineste ? Cati au sarutat cu sufletul plin fruntea partenerului si i-au multumit ca exista ? Cati au constientizat ce miracol i-a lovit ? Cati stiu sa pretuiasca cu adevarat ceea ce au primit ?