marți, 23 aprilie 2013

Never tear us apart


Ea este cea care m-a vrajit, m-a facut ca pentru cateva secunde sa ametesc, sa uit unde sunt si ce aveam de facut in acel moment magic. Era nespus de frumoasa, emana prin fiecare por rafinament si eleganta, se distingea de toate celelalte prin alura aristrocratica, chiar putin aroganta.

I-am remarcat din primul moment pielea: avea o stralucire aparte, era supla si matasoasa, ferma si delicata, intr-un cuvant era perfecta. As fi putut-o usor compara cu un sarpe alunecand alene prin iarba uda de roua diminetii, cu solzii stralucindu-i in soarele molatec.

Imi imaginam cum as fi atins-o ca din greseala pentru prima oara, doar ca sa-i simt textura. Mai tarziu, cum i-as fi adorat fiecare centimetru de piele, fiecare mica cuta care s-ar fi ivit la orice miscare brusca, cum mi-as fi dorit-o mereu aproape, doar a mea si a atingerii mele.

Mai apoi i-am remarcat mirosul. Proaspat, o adiere placuta de nou, de neinceput, de puritate. Mi-o inchipuiam strans lipita de pieptul meu, inconjurata de bratele mele, as fi adulmecat-o aproape imperceptibil,as fi mangaiat-o delicat de teama sa nu ii alterez ceva din perfectiunea cu care era inzestrata.

Purta albastru pentru ca, fara indoiala, era culoarea care ii venea cel mai bine. Un imprimeu cu flori portocalii ii impodobea vesmantul ce o facea sa para intruchiparea primaverii. O curea subtire era petrecuta alene si parca neglijent peste mijlocul ei, subliniindu-i feminitatea.

Adia un vanticel cald si razele soarelui pareau sa o imbratiseze. Petale de flori aduse de vantul razlet se rataceau pe langa ea si odata cu ele un future multicolor atras probabil de imprimeul cu flori i se aseza cu batai rapide de aripi pe vesmant. Si acum parea ca rochia intruchipeaza cerul albastru ce cuprinde o lume cu flori si fluturi ireal de frumoasa.

 

Ma amuzam déjà inchipuindu-mi-o agatata de bratul meu, asa fragila si delicata cum era, calatorind in pas saltat alaturi de mine. Si vedeam déjà cu ochii mintii invidia in privirile celorlalti, vedeam capetele intoarse si expresia ce se putea citi pe fata tuturor: you lucky … !

Mandria mi se putea citi deja pe chip, eram fericirea intrucipata, stiam ca implinirea va veni odata cu ea. Mai lipsea un singur lucru: trebuia sa fie a mea.

M-am apropiat timid si am intrebat-o: cum te numesti ? Si in acel moment am vazut un ecuson pe care statea scris: Aretha !

http://www.ilux.ro/geanta-aretha-piele-naturala

miercuri, 17 aprilie 2013


Acel ceva

 
M-a rascolit profund o simpla poza:  Ivan Patzaichin strangand in brate o padela de caiac-canoe. Dar razbatea atata dragoste din imbratisarea aceea, din ochii lui blanzi si indragostiti de obiectul acela, de parca el reprezenta tot universul lui. Mana lui ocrotea padela cu atata gratie si grija de parca iti imaginai un tata tinandu-si in brate nou-nascutul, caruia vroia sa-i transmita dintr-odata toata iubirea, pasiunea, misterele vietii si invataturile sale.

Tampla lui era atat de alipita de obiectul neinsufletit de parca acolo isi sprijinea capul sufletul lui pereche, iubirea de o viata, jumatatea pe care toti speram sa o intalnim in viata asta sau in alta.

Si parea ca intreaga sa fiinta respira si traieste pentru acel obiect, razbatea atata emotie si impacare si iubire si ocrotire incat imi venea sa inramez poza lui si sa mi-o atarn pe peretele din fata patului, incat atunci cand ma trezesc sa ma incarc de toate sentimentele astea (dar ar fi cel putin dubios :P… )

 Si mi-am dat seama ca in lumea asta fiecare trebuie sa aiba un ceva pe care sa-l simta ca pe sufletul-pereche, ca pe noul sau nascut, ca intreg universul sau si toate la un loc. Si ca daca l-a gasit poate considera ca in viata asta si-a gasit menirea, si-a implinit destinul, s-a implinit ca om.