miercuri, 1 octombrie 2014

The truth


Amestecate…

Astazi m-a busit plansul pe strada. De ciuda ca iar mi s-a stricat masina, cand abia ce o scosesem din service si platisem o galagie de bani. Ca am pierdut ultimul tramvai in drum spre casa, ca am mers pe jos si nu m-am descurcat cu  nenorocitul de Maps de pe Iphone ca sa gasesc o scurtatura pe strazile imbarligate din cartier, ca ex-ul m-a anuntat senin ca si-a cumparat masina noua in conditiile in care mie imi datoreaza o groaza de bani. Ca astazi era ziua casatoriei noastre. Ca muncesc zilnic pe branci si asta e tot ce mai stiu, ca vine ziua mea si n-am avut timp nici sa ma gandesc unde imi scot prietenii sau ce sa le gatesc acasa. Ca a mai trecut un an si oglinda tine sa imi demonstreze ca timpul chiar lasa urme, ca se joaca  copilasi pe strada si niciunul nu-i al meu, ca se tin batranei de mana si mie imi dau lacrimile de duiosie si incep sa-mi pierd speranta ca voi ajunge si eu ca ei vreodata-n viata asta…

Si cum inaintam vijelios in noapte, plina de nervi, cu telefonul in mana, pe care nu reuseam sa-l conving sa-mi arate locatia unde ma aflu si cum dumnezeului sa ajung mai repede acasa, cu lacrimile suroindu-mi pe obraji, cu doua javre latrandu-ma din spate, am auzit niste voci vesele. Mi-am sters ochii si mucii si am cautat sa vad cine mai e pe strada in toiul noptii. Si ce am vazut m-a facut sa inteleg ca ce mi se intampla e nimic in comparatie cu ce li se intampla altora… cele trei voci apartineau unor oameni in scaune cu rotile care se deplasau pe sosea. Poate pentru ca la ora aceea era complet liber si puteau sa manevreze usor carucioarele, nu stiu. Dar am simtit cum imi seaca lacrimile instant. Am inteles ca am primit un semn, am ridicat ochii spre cer si am clipit a intelegere.

Si da, refuz sa cred ca suntem la voia intamplarii, ca cineva nu ne vegheaza, ca cineva  ne da mai mult decat putem duce sau altfel decat  meritam. Care erau sansele sa intalnesc acei trei oameni in situatia lor, la acea ora, in situatia mea ?

miercuri, 17 septembrie 2014

Fiction


Lumi

Unde se duc  visele cand mor ? Ce se intampla cu ideile nascute si neimplinite ? Poate in universuri paralele ele prind viata si acolo un alt TU traieste povestea aia magica pe care tu doar ti-ai imaginat-o, e fericit peste masura, rade si danseaza si nu are griji sau necazuri, adoarme in bratele protectoare al celui iubit si adulmeca dimineata un capsor blond de copil ce surade linistit in somn, in patutul lui. Si nici macar nu suna utopic, multi dintre noi traiesc magia asta in acest univers si nu l-ar schimba cu un altul pentru nimic in lume. Poate ca sunt cei pentru care altii, in alt univers, au visat frumos si varianta lor trista salasuieste doar in alta dimensiune.

Dar dac-ar fi asa, varianta mea din alta dimensiune isi scrie acum probabil ultimele cuvinte celor dragi si spera sa nu mai simta in curand nimic…

E mult prea liniste la mine. Mi-as dori soapte si chicote si ras zglobiu. Si fluturi si norisori roz. Si tors si zgriptanit. Si arome calde si imbietoare. Si note blande si enigmatice. Si nerabdare si neliniste si implinire si alint. Ma simt ca un lac incremenit, caruia nu i se misca un val. Ca un copac caruia nu i se clinteste o frunza. Natura frumoasa dar statica, aparent fara de viata.Vreau sa arunce cineva o piatra in apele cristaline ale lacului, sa porneasca  o adiere de vant printre frunzele copacului. Sa simt din nou ca freamat si traiesc…
 
 

marți, 19 august 2014

Love is all you need…


O poveste fara sfarsit…

Imi este foarte dor de el. Atat de dor incat mi se chirceste sufletul  de durere  intr-un cotlon al pieptului si  scanceste mocnit, stiind ca nimeni n-o sa-l auda. Ganduri razlete imi pleaca spre el, diverse lucruri imi amintesc franturi din conversatiile noastre, imi pare ca-l vad in diverse persoane pe strada. Imi pare bine ca l-am cunoscut si rau ca e unic si ca nu voi mai intalni un altul fix la fel. Si fix la fel mi l-as dori, caci nu as schimba absolut  nimic la el. Si stiu ca e El si nu fac nimic sa-i dau de inteles asta. Pentru ca in povestea mea fabuloasa sufletele-pereche se recunosc reciproc. Si daca El nu simte la fel poate ca asa sta scris sa se intample…  Mi-am insusit de la el un citat care imi place mult: “There will always be a reason why you meet people. Either you need them to change your life or you’re the one that will change theirs.” Well, El m-a schimbat, El a schimbat lucruri in mine, mi-a dat incredrere in mine, m-a sustinut moral, m-a ascultat, m-a redresat, a incercat sa-mi ofere solutii, sa-mi ofere exemple din viata si experienta lui.

Imi amintesc cum s-a oprit sa ajute un batran pe strada sa ajunga acasa, fara sa-l cunoasca sau sa-i stie povestea. Cum mi-a povestit ca sustine un baiat sarman cu o suma lunara, cum da de pomana.  I-am simtit sufletul bun, cald si generos, i-am admirat sclipirea de geniu din ochi, cuvintele elegante si gesturile mici, retinute, dar potrivite pe care le facea. L-am simtit ca percepe altfel lumea, ca-i la un alt nivel si pe o alta frecventa.

Gasesti un om aidoma tie si-ai face orice e omeneste posibil sa-l pastrezi in viata ta, cat mai aproape. Si dac-ar fi al tau ai multumi Cerului in fiecare dimineata ca ti l-a daruit, ar fi mai intai El si apoi Tu, ai trai pentru El si prin El. Si te-ar chinui ideea ca timpul curge si ca fiecare clipa ce trece te indreapta spre momentul in care nu veti mai fi impreuna. Si cu atat mai tare te vei bucura de fiecare moment si te vei stradui mai mult sa-l faci fericit, caci fericirea lui va insemna fericirea ta. Si-oricat de mari necazuri  te vor lovi vei sti ca El e aici, pentru tine. Si ca orice s-ar intampla in bratele lui te vei pierde si tot universul tau se va concentra in acel loc.

Dar trebuie sa ma adun si sa admit ca El nu e in acelasi basm cu mine. Ca pentru El eu nu sunt printesa ce trebuie sarutata, trezita la viata si pastrata la bine si la greu “pana ce moartea ne va desparti”. Poate ca pana si Printul s-a adaptat vremurilor noastre si doar saruta printese, le trezeste din visare si pleaca mai departe. Caci poate in realitatea timpurilor noastre sunt multe printese de salvat. Si vremea basmelor cu happy end e demult apusa…

marți, 24 iunie 2014

A new day, a new dawn, a new freak...


De poveste…


Mdeci cum era aia cu : “ Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus ?” Neee, no such thing… sunt din galaxii diferite, din universuri paralele, sunt notiuni antagonice, elemente care se exclud reciproc, care nu ar trebui sa coexiste.

Bunaoara, povestea e simpla: Ma place un tip simpatic, corespondam, arunca o aluzie cum ca ar fi dragut sa iesim sa ne hidratam la una bucata licoare cu vitamine, in speta fresh de ce ne-o pofti corasonul sau papilele, dupa caz. Subsemnata da semne ca ar fi deshidratata, deci s-ar alatura aventurii. Ramane sa ma suneze sa stabilim termenii si conditiile. Intre timp, primesc doua invitatii la concertul  lui Bob Dylan. Si ma gandesc ca ar fi dragut sa invit masculul, drept pentru care tastez delicat urmatoarea fraza: Buna, maine am invitatii la concert Bob Dylan, la Sala Palatului. Vrei sa mergi ? Mno, si raspunsul care m-a lasat siderata, m-a facut sa-mi pice mandibula in poala si poala pe podele fuse urmatorul: Super ! Cool ! Merg ! Mergi si tu ?

Well, wtf, p!#d@ ma-tii, normal ca merg, ca doar  nu iti ofeream invitatiile sa te duci cu alta mandra ????

Evident ca nu asta i-am raspuns, am stors un da italic bold si mi-am inabusit o lacrima. Deci cum ? Deci ce ? Deci long story short eu ma declar invinsa. Nu-i inteleg si pace, imi trebuie un dictionar editie imbunatatita si revizuita sau un decodor sau poate doar o tepusa sa-i insir pe toti cum o facea Vlad Dracul ca poate asa iau si altii aminte si se gandesc de doua ori inainte sa insire perle in realitatea delicata a regnului feminin.

Doamne apara si pazeste, ca ciudati mai sunt !

luni, 19 mai 2014

A dilemma


Sport extrem

Cele mai multe idei ma napadesc in baie. Ochi in ochi cu mine insami, cu periuta de dinti in dreapta si stanga rezemata lenes de chiuveta. Incep sa ma regasesc, sa ma imprietenesc cu mine. Sau macar incerc. Incep sau incerc timid sa ma analizez, pe mine si haosul din viata mea. Sa inteleg ce si de ce se intampla. Sa raspund intrebarilor pe care mi le adresez. Un fel de squash in care intrebarea-i mingea pe care o trimit cu putere in zidul din fata-mi. Si care se intoarce la fel de rapid cerandu-mi raspuns.

Fata, cum e sa ai o non-relatie ? Ti s-a spus sa nu te indragostesti. Si te conformezi. Te mai gandesti a doua zi la el. A treia mai putin. Deja in a patra te iei cu altele si e mult mai usor. Dar in a cincea te intreaba el ceva. Aha, sare pe rana. Si acum ce faci ? Si cat o sa mearga asa ? E sanatoasa o non-relatie ? Si unde duce ? Sau poate ca nu trebuie sa duca nicaieri. E un pansament ? Un interimat ? Un surogat ? Pasesti cu pasi nesiguri pe un teren minat. Legata la ochi. Uneori ii auzi doar vocea. Alteori te ia de mana si te mai calauzeste doi pasi. Alti zece ii faci singura, in liniste si intuneric. Si nu stii daca trebuie sa ajungi undeva, daca vei ajunge undeva sau calea iti va fi curmata brusc. E atat de inspaimantator sentimentul incat uneori iti vine doar sa te ghemuiesti la pamant si sa ramai acolo… dar curiozitatea, speranta si inconstienta te fac sa te ridici si sa pasesti din nou.

L-ai intreba mii de lucruri pe care ai  vrea sa le stii despre el. Instinctul iti spune ca ati avea multe in comun, simti prin fiecare por chimia, ti-ai strecura gingas degetele prin parul ala moale si ciufulit, l-ai privi direct in ochii aia tulburi, i-ai saruta patimas buzele alea perfecte si carnoase.

Dar taci si privesti visator pe geamul masinii, pe locul din dreapta. Ce rost are daca-i o non-relatie ?

 

 

marți, 15 aprilie 2014

I wish


Putina magie..sau mai multa…

Imi doresc magie. Sa ma impresoare, sa ma inalte, sa ma ia pe sus si sa ma poarte pe culmi de fericire. Sa uit unde sunt si de ce, sa ma imbete din zori si pana seara, sa ma faca sa zambesc ghidus din senin, sa privesc tamp in gol, sa-mi doresc sa treaca timpul mai repede fara sa mai simt ca trece degeaba. Sa merg sprintar in pas de dans indreptandu-ma spre niciunde, sa ma infior de dor, sa-mi proiectez in minte mii de scenarii cu final fericit, sa am de ce sa sper. Sa mangai suav un colt de zid rece si rugos, sa-mi para simpatica cotarla care da sa ma muste zilnic la colt de strada, sa ma amuze flecul rupt in grilajul de la intrare. Si-oricat de rece-ar fi afara sa-mi fie cald in suflet, liniste in ganduri si calm in priviri. Sa mi se umezeasca ochii de recunostinta ca mi se intampla lucruri frumoase, sa inghit cu greu nodul din gat, sa ridic privirea si sa multumesc senin si curat, sa inspir profund si sa expir linistit.

Sa regret ca azi a trecut prea repede dar sa ravnesc la un maine la fel de frumos. Sa adorm cu zambetul pe buze si inima plina si-o mana-n mana celui iubit.

Ma auzi, Universule ?

joi, 10 aprilie 2014

It’s only after you’ve lost everything that you’re free to do anything

;

Se intampla sa auzim fraze care ne rascolesc, care se infiltreaza in hardul personal precum un virus, care raman cu noi o perioada lunga de timp pana isi implinesc menirea. Nu stim de ce ne plac sau ne intriga, nu stim de ce ne ating la modul ala, ce parte sensibila a fiintei noastre misca sau de ce ne-au ales sau cum s-a intamplat sa intram in contact cu ele. Dar simtim cumva ca trebuiau sa vina la noi, ne erau menite, trebuiau sa ne imbrace ca o manusa mana inghetata.

Am auzit fraza din titlu in Fight Club. Nu stiu cum, nu stiu de ce, dar in momentul in care a fost rostita s-a lipit de mine, in jur s-a facut eter si doar cuvintele astea pareau sa pluteasca de jur imprejurul meu. Mi-au rasunat in minte multa vreme, m-am lovit accidental de ele in alt context. Reveneau in cele mai neasteptate perioade din viata mea, ca un reminder. Cumva am stiut ca mi se va intampla fraza asta, desi teoretic era destul de greu probabil.

Uneori stau si ma intreb daca chiar atragem lucrurile. Daca forta atractiei chiar este atat de mare cum povestesc initiatii... E asta sau sunt lucruri care ne sunt sortite, menite, programate sa ni se intample ? Le intuim ? Functioneaza un al n-spelea simt care ne transmite semnale ? Intram in contact cu universuri paralele in care lucrurile astea ni s-au intamplat ? Sunt posibilitati din alte lumi pe care le-am fi putut experimenta ? Nu cred ca vom afla vrodata. Cert este ca ceva exista. Cert este ca mi s-a intamplat word by word fraza asta pe care o priveam cu infinita teama, dar cumva stiam ca trebuie sa ma loveasca, ca ea va fi un nou inceput, o noua lume, o noua viata.

Am trecut prin prima jumatate a frazei. A durut in feluri in care nu stiam ca poate durea, a adus cu ea indoieli, angoase, panica, deznadejde, mult gri si rece. Uneori m-am tavalit, alteori m-am tarat, alteori am zacut. Au fost moment in care mi-am pierdut speranta, in care am fost aproape gata sa abandonez. Dar cumva partea a doua a frazei ma tragea la suprafata, ma lasa sa mai iau o binecuvantata gura de aer inainte de a ma arunca iar la fund… M-a adus acum in punctul in care I’m free to do anything. Se simte ca aerul ala proaspat si inmiresmat dupa o ploaie de primavara. Sau ca senzatia aia de magnific pe care o ai iarna cand iesi afara noaptea in mijlocul ninsorii. Si ninge abundent si linistit cu fulgi incredibil de mari si de pufosi si pe tine te cuprinde o neliniste, un freamat si o bucurie pe care nu le poti descrie in cuvinte. E bucuria aia si recunostinta ca traiesti, ca e frumos, ca existi si atat. Asta sunt eu cea de acum. Traiesc si simt si am curaj sa merg mai departe. Curajul ala pe care il ai dupa experiente prin care nici tu nu stii prin ce miracol ai scapat intreg. Care te-au modelat in feluri pe care nu ti le imaginai, din care ai invatat lucruri, care ti-au schimbat perspective si viziuni. Care iti dau o anume inconstienta de a crea, de a realiza, de a infaptui. De care poate aveai nevoie ca sa…aici voi completa poate candva, intr-o buna zi, cand voi sti de ce. Cand poate voi inchide frumos,  ca intr-un cerc, acest blog cu o concluzie. The conclusion of my expectations.

vineri, 28 martie 2014

The day The Hope suddenly died

?
Deci ce faci cand karma,zodacul, universul, planetele, energiile care te calauzesc si ce-o mai fi pe lumea asta isi baga picioarele in pantofi mult prea stramti si se razbuna pe tine pentru suferinta lor ? Si tu te simti atat de mic si neinsemnat si te-ai revolta si ti-ai dori sa poti macar acuza pe cineva pentru ce ti se intampla. Clocotesti in suc propriu si n-ai solutii, n-ai motive, n-ai pe cineva palpabil pe care sa-l inghesui sau pe umarul caruia macar sa plangi cu naduf…E resemnarea unicul raspuns ? E somnul unicul univers in care te mai simti in siguranta, linistit si poate fericit ? Unde te-ai putea refugia ca sa scapi de mania destinului ? Ce ai putea face ca sa schimbi ceva ? Ce ai facut gresit de ti se intampla lucrurile la maniera asta ? Ai mii de intrebari fara raspuns si fara interlocutor. Caci cui ai putea adresa intrebari despre coincidente nefericite, intamplari stupide si dezamagiri imprevizibile ? Unde-i biroul de reclamatii in cazurile astea ? Cui adresezi epistola, pe cine tragi la raspundere ? Ce faci cu furia acumulata pe care o simti ca pe un bagaj greu, a carui greutate te istoveste zi de zi din ce in ce mai tare ? Te simti neputincios…n-ai arme cu care sa lupti si mai ales nu ai adversari… iti pare ca pana si Don Quijote era cu un pas in fata ta in lupta contra morilor de vant…
Sufletul e casant si iti imaginezi déjà cum se va face tandari cand va atinge gresia rece. Nu, nu e nimeni care sa-l prinda, nu ai plasa de siguranta, nici lucruri moi si pufoase pe care sa se sprijine in cadere. Cat amar, cata durere surda, cat negru, cat vid…unde a disparut lumina, unde-i speranta, unde-i luminita de la capatul tunelului ? Ai uitat ce  e optimismul, definitia norocului sau imaginea sperantei. Sunt lucruri in care nu mai crezi, pe care nu vrei sa le dispretuiesti dar care pentru tine nu mai au valoare. Esti pustiu si gol, esti al nimanui, te afunzi in deznadejde. Ajungi la un punct in care nici nu mai conteaza “de ce”. Si realizezi ca indiferenta este de fapt moartea fiintei. Cand se stinge speranta se stinge si lumina. Cat rezisti in intuneric ?

miercuri, 19 martie 2014

Awkward slice of life


...sau dex relational contemporan

Aproape un deceniu am fost intr-o relatie. Acelasi om, unicul, centrul universului meu, soarele in jurul caruia gravitam, omul pentru care deseori uitam de mine. Anul asta m-a gasit singura, debusolata, contrariata, fara directive. Ma simt ca un copil care invata primii pasi. In momentul de fata invat sa merg din nou. Ma sperie noua lume in care am deschis ochii, ma sperie oamenii din ea si mai ales masculii care sunt total diferiti de ce stiam si cunosteam eu acum multi ani.

Relatiile interumane se pare ca s-au transformat radical, intralnirile nu mai sunt ce-au fost, intimitatea e de alta natura, se ard etape, se complica lucruri. Par exemple, incepi relatia pe facebook. Vorbiti aproape zilnic, cateva saptamani. Devine aproape obisnuinta sa-ti bipaie tableta de buna dimineata/mornin’/neatza cu noaptea-n cap si seara de noapte buna/vise placute/somn ushooor. Urmatorul nivel este whatsapp, acum telefonul este device-ul care face ca girofarul la asaltul mesajelor. Kilometri de convorbiri, typos si amuzament maxim. Intr-un final, te invita la o plimbare in parc sau la un film si-un vin la el acasa. Daca déjà va suna cunoscut inseamna ca sunt pe drumul cel bun. Stim cu totii traducerea sintagmei film si vin (sau glumitza cu “o invitatie la film determina femeile sa se epileze”). Eu n-o stiam, dar vorba aia…vazand si facand…Booon si acum ca am trecut de introducere, cuprinsul si punctul culminant se deruleaza firesc, ca un bulgare de zapada pe partie. Simtiti avalansa ? Ei, dupa plimbare in parc si dupa film si vin urmeaza… tacere ! Da, nu o relatie, nu iesit impreuna la film, teatru, plimbare, weekend romantic, cina si flori, quality time petrecut IN DOI. Nu, pur si simplu tacere. In care El nu mai da niciun semn, pare sa-si fi uitat obiceiul de a-ti ura cele minunate in fiecare zi si te ignora total. Cam o saptamana. Dupa care apare iar, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Vesel  ca un cintezoi. Iar mesaje peste mesaje, iar toate bune si frumoase. Alt film si-un strop de vin. Dupa care…evident, tacere. Doamne fere' sa se strice bunatate de pattern. Din cand in cand iti mai povesteste cam cat de ocupat e la birou sau cum nu a depasit inca trauma despartirii de fosta, cum lupta cu demonii interiori mai ceva ca Fat Frumos cu Zmeul si spera ca intr-o zi cu soare sa iasa invingator.

Si tu stai si te minunezi si nu intelegi neam din ce poveste esti, ce personaj interpretezi si unde si cand draq ai incetat sa mai fii printesa ce se presupune a fi salvata. Si mai ales cine l-a rapit pe Fat Frumos si ce-a facut cu el, si cine-i personajul asta dubios si confuzat care te viziteaza precum Zburatorul si dispare apoi fara explicatii… Si mai ales unde s-a dus basmul cu happy end pe care-l visai ?

E greu fratilor, e teribil… stau si privesc ca un spectator al altor timpuri piesa de teatru moderna ce mi se desfasoara inaintea irisilor siderati si nu ma dezmeticesc si pace. Si nu stiu cum sa tratez problema si ce ar fi de facut. Asa ca stau cuminte si astept indicatii regizorale, caci ma simt depasita. De timpuri, de situatii, de relatii, de viata.

luni, 10 martie 2014

A friend in need is a friend indeed…


Oamenii mei frumosi
 
Ultima dintre rezolutiile mele pe anul asta, a sasea, a sunat cam asa: sa intalnesc si mai multi oameni frumosi, sa-mi devina prieteni. Oamenii frumosi inseamna pentru mine oameni cu suflet mare, persoane empatice, oameni care, asemenea mie, ar sta si-n cap daca as avea nevoie. Eu nu stiu sa-mi ofer altfel prietenia decat total. Ca si-n iubire, dau totul sau nimic. Uit de mine numai ca sa-l pot ajuta pe cel ce are nevoie, ma dau de trei ori peste cap sa-l pot face macar o secunda sa se simta mai bine, il ascult atata timp cat are nevoie, il caut mai mult decat ar trebui numai sa stie ca-i sunt alaturi, ca ma gandesc la el, ca-i sunt aproape.
Zilele astea am multumit divinitatii ca mi-a adus in ultima vreme alaturi multi oameni frumosi. Trec prin clipe grele si-mi tremura sufletul ca nu as avea puterea sa-i sustin acum pentru simplul fapt ca eu sunt la pamant. Si ma rog sa-i tina cineva acolo sus sanatosi si veseli, caci eu sunt constienta ca nu le-as putea fi alaturi asa cum mi-as dori in perioada asta. Si chiar daca ei nu stiu, eu le multumesc sincer si curat si le marturisesc ca nu stiu ce m-as face fara ei. M-au readus pe linia de plutire, m-au invatat sa respir din nou, mi-au aratat ca nu-s neinsemnata si neimportanta, ca ceea ce mi se intampla nu este neaparat cel mai rau lucru posibil, ca este si maine o zi si norii negri care acopera acum cerul existentei mele nu au decat sa acopere tot soarele posibil, noi ne retragem la caldura in casa si aprindem lumina…
Asa ca dragilor, tineti-va oamenii frumoasi aproape caci pe ei veti conta si pe umarul lor veti suspina. Lor le veti povesti cele mai teribile secrete, de la ei veti cersi intelegere, lor le veti cere o parere pertinenta, in sfatul lor sincer va veti increde. Faceti pentru ei tot ceea ce ati face si pentru voi insiva. Fara ezitari, fara indoieli, fara amanare. Fara prieteni, viata e pustiu… J
 
 
 
 

luni, 3 februarie 2014

For me to remember


Promisiuni
 
Am promis ca nu vei mai auzi de mine, in timp ce ieseam vijelios, cu ochii in lacrimi si sufletul pustiu, pe usa pe care m-ai adus in brate cand nu eram decat un ghemotoc neajutorat si plangacios.

Am crezut ca iubirea neconditionata de care vuieste net-ul chiar exista, ca no matter what tu vei fi langa mine, imi vei fi alinare si suport, ma vei tine de mana cand imi va fi greu. Incep sa cred ca intr-adevar ne nastem si murim singuri, desi am urat aceasta fraza din momentul in care am auzit-o prima oara, imi suna grotesc si cumplit de neadevarat.

Am de demonstrat, in primul rand mie, ca voi reusi, ca nu ai avut dreptate, ca nu este corect si uman sa impui unui om sa actioneze ca o marioneta asa cum ii dictezi tu, ca nu ai dreptul sa ii traiesti viata sau sa iei decizii in numele sau, ca doar pentru ca ii esti parinte ai dreptul sa ii ordoni cum sa se poarte si ce sa faca cu viata sa.

Am o sarcina grea, uneori ma simt ca un soldat intr-o misiune sinucigasa, alteori un biet om care bajbaie singur in intuneric intr-o noapte geroasa de iarna. Pentru ca frigul i-a amortit extremitatile, vantul l-a sleit de puteri, frica i-a ascutit simturile si sufletul e singurul lucru pe care il mai simte al lui, cald si bun… atat i-a mai ramas. Si inainteaza greoi, pas dupa pas, tarand dupa el povara trupului chinuit, sperand ca cineva ii va intinde o mana de ajutor, ca va vedea in departare lumina, ca nu e totul pierdut…Alteori simt ca merg pe marginea unei prapastii, ca abisul imi face cu ochiul la fiecare pas, ca urmatoarea miscare poate fi ultima. Fara garantii, fara protectie, fara coarda… Doar eu si Destinul. Traind asa, ca o barca in deriva, pe valurile vietii…

Soarta isi rade de mine, caci de cand ma stiu am iubit certitudinile. Eu, omul care avea nevoie de lucruri palpabile, reale. Si ce mi-a oferit ? Numai incertitudini, traieste clipa, e si maine o zi…Probabil ca este lectia pe care trebuie sa o invat in viata asta, e bariera pe care trebuie s-o trec, e temerea pe care trebuie s-o inving. Una dintre cele mai cumplite ce-mi dau tarcoale.

Scriu ca sa imi amintesc, scriu ca sa pot candva sa concluzionez , sa dau un final povestii mele. Banala sau nu, povestea fiecaruia este pentru el cea mai fabuloasa si valoroasa poveste.

 Si imi jur ca orice ar fi n-am sa ma dau batuta, ca am sa lupt pana la capat, ca atunci cand voi scrie THE END voi fi facut tot ce este omeneste posibil sa imi fi scris cat mai frumos povestea.

 

Somewhere over the rainbow...


De dor

Mi-e dor de normalitate. De caldura unei relatii, de brate puternice si protectoare, de barba aspra, de voce cu inflexiuni mai groase, de ghemuit la pieptul lui, de protectie, de calm, de zambete, de priviri cu subinteles, de soapte tandre, de armonie, de magie, de iubire, de doi…

Nu sunt facuta sa traiesc singura, desi am momente cand simt nevoia sa stau numai eu cu mine, sa ma retrag in coltul meu si-n lumea mea. Nu pot nici sa am relatii surogat, in care ne luam portia de normalitate cu lingurita la intervale regulate si ne prefacem ca-n rest nu ne pasa si ce-o mai fi o fi.

Si ma intreb uneori daca ceea ce pare atat de natural la altii, atat de firesc si simplu va veni si la mine. Daca voi reusi candva sa am o un sot, un camin, un copil, o familie…

Imi pare ca cu cat iti doresti mai mult, cu mai multa inversunare lucruri, te indepartezi de fapt de ele. Ca femeile care isi doresc atat de tare sa ramana insarcinate si nu se intampla…

 Mi-am dorit din tot sufletul si am vizualizat  de nenumarate ori cu ochii mintii o cere in casatorie ca in povesti, un inel de logodna minunat, o nunta de vis, un copil, o familie fericita… Imi imaginam ca alesul imi va urzi cea mai memorabilia cerere in casatorie (pe care eventual o va comenta si Papa de la Roma), ca va veni insotita de un colosal buchet ce va contine neaparat si frezii(florile mele preferate), ca inelul de logodna va fi comandat cu mult timp inainte, conceput special pentru mine, deosebit, special, piatra violet, insotit de o poveste cu semnificatia pietrei si a asezarii ei in montura. Va urma nunta pe care o vom planifica in cele mai mici detalii, ne vom amuza impreuna de idei nastrujnice, va fi neconventionala si memorabilia si musai relaxata si relaxanta. Firesc ne va incununa dragostea un bebelus  dorit enorm de amandoi, va semana cu el si-l vom iubi nespus… Si armonia conjugala va eclipsa basmul cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”

Realitatea insa mi-a tras la greu palme peste ceafa, tesand indiferenta in jurul meu in loc de magie si extaz, dezamagire si deziluzii. Cererea in casatorie a fost mai mult decat banala – alesul, protapit in clasicul genunchi, cu un buchet de flori luat de la tiganca din colt, 5 trandafiri batuti de soarta inveliti in plastic roz. Inelul mi l-am cumparat singura, ca cica el nu se pricepe. Nunta lipsa, alesul mi-a comunicat sec ca este proiectul meu, asa ca as face bine sa ma ocup. Evident ca mi-a taiat tot elanul, ma si vedeam haladuind singura dupa inchiriat local si negociat meniu, bauturi, flori si cocarde de una singura…parca ma maritam eu cu mine…Copil nu si-a dorit pe motiv ca atata timp cat vom plati rata la casa el nu are curaj sa procreeze…doar inca vreo 30 de ani… si cum nu intentionam sa bat recordul stimabilei doamne Adriana Iliescu m-am resemnat…ulterior m-am revoltat…si uite asa familia mea ideala s-a dus ca firul de la ciorap si pas de-a mai carpi ceva…

Au ramas rani si cicatrici, a ramas multa durere, dezamagire, regrete…a ramas un gol ca o durere surda care cere zilnic alinare, care urla uneori sfasietor in neant sau se tanguie fara speranta pana la epuizare…un gol pe care nu il pot umple, pacali  sau ignora. Pentru ca isi cere constant dreptul la viata, la fericire, la normalitate.

Oare cati dintre voi sunt costienti de ce au ? Cati multumesc divinitatii, universului, dumnezeirii, ca au avut sansa sa isi gaseasca alesul, jumatatea, iubirea ce ii implineste ? Cati au sarutat cu sufletul plin fruntea partenerului si i-au multumit ca exista ? Cati au constientizat ce miracol i-a lovit ? Cati stiu sa pretuiasca cu adevarat ceea ce au primit ?

miercuri, 22 ianuarie 2014

Lady in waiting…


Pentru ei…

 

Cum e cand il astepti pe EL ? Cand vrei sa dai clipele de-a rostogolul pana la ora stabilita, iti tii respiratia sa mai treaca o secunda, alungi golul din stomac inghitind in sec, scuturi o mana rece si amortita poate-poate s-o restabili circuatia si nu vei mai avea extremitatile reci ca intr-o zi de iarna la minus multe grade. Tresari la orice zgomot caci simturile ti s-au ascutit de auzi mai ceva ca un copoi de vanatoare, te ia ba cu fiori, ba cu transpiratii, ba cu scarpinat prin diverse locatii. Iti freci mainile, ti s-a facut pielea de gaina, ti-a asudat fruntea, mai pudrezi putin nasul, ti-a cazut o geana rimelata pe obaz. O fi un semn ? O iei repede, o scuipi si-o bagi in san: Da Doamne sa vina !

Ceasul se uita inapoi sfidator la tine cu limbile fix in aceeasi pozitie in care erau si ultima data cand te-ai uitat, si poti jura ca asta a fost cel putin acum un sfert de ora. De ce nu mai vine ?

Te mai uiti odata in oglinda. Si n-ai fi mai sexy in rochita ta mini neagra in loc de panatalonii astia mulati si bluza lalaie ? Alergi la sifonier. Unde o fi, aha, nu, nu-i asta. O fi calcata ? Uite-o, este, sa o probez. Da Doamne sa nu vina chiar acum… Arunci tot ce ai pe tine, acum nu se mai potriveste lenjeria. Pfff, schimbi bikini si sutienul, si cat te chinuisesi sa te hotarasti… Lasa ca oricum lenjeria neagra e parca mai sexy. Bun, inapoi la oglinda. Acum te-ai ciufulit, ti s-a zbarlit o spranceana, mai tragi putin de dres… Da, e mai bine, sigur o sa-i placa. Parfum, damn, cu care sa ma dau ? Nu asta ca-i prea dulce, poate nu-i place. Astalalt e prea floral, in plus e cadou de la fostul, parca nu se cade… ala fresh e asa, mai de orice ocazie, deci nu. La naiba, testerul de l-am primit saptamana trecuta e un parfum nou, poate nu-l stie. That’s the one, acum esti si parfumata. Ce mai lipseste ? Sa ma dau cu ruj ? Nu, poate vrea sa ma sarute si il ingrozeste idea de a arata ca un vampir dupa… Gloss ? Mi-a mai zis mie unu ca arata a untura… uf, natural e mai safe…

Putin ser de varfuri pentru par, ca miroase bestial. Si crema de maini, poate te mangaie suav pe-o falanga si nu-i emoliata si fina ca pielea de bebelus… Mai lipseste ceva ? Cercei, ceas, bratara, inel, colier.

Blush ! Ai uitat, parea ca lipseste ceva ! Inca putin aticearcan si parca, parca esti multumita. Si parul asta drept… sigur ai fi fost mult mai draguta cu cateva bucle rebele. Si daca ai face cateva, asa, razlet ? Te infigi cu incredere in placa de par. Mai intai spray de protectie, sa nu-l arzi, doamne fereste ! Asa, acum incepi sa rotesti cate o suvita si incepe sa arate cum ti-ai dori. Frate, parca nu aveai asa mult par ! Acum daca vine, ai jumatatea stanga numai onduleuri, parca ai fi domnisoara de onoare la nunta sora-tii si jumatate dreapta ca scandura. Da Doamne sa nu vina chiar acum ! Dupa multe minute de panica si injurat bietul si propriu-ti par, esti gata. Esti o diva ! Acum poate sa vina ! Dupa ce te hotarasti cu ce te incalti ! Aia negri de piele intoarsa cu toc de 15 sau aia de piele fara toc ? Mai bine fara toc, nu-i asa inalt, sa nu-l timorez… Da Doamne sa vina !

Acum poate sa vina. Toti sfintii si divinitatea sunt perplecsi. Te hotarasti odata ?

Si te suna. A ajuns. Cobori ? Cobori daca iti gasesti cizmele, poseta, cheile,telefonul…a, da, telefonul e in mana, tocmai ai vorbit cu el… guma de mestecat, fuck, unde-i guma, ca nu poti fara, daca te saruta…

Si el e in blugi si tricou si-a intarziat c-a fost la fotbal cu baietii…

 

vineri, 3 ianuarie 2014

Judgement day


Despre curaj…


Sa ai curajul sa iti urmezi intuitia si inima cand toti iti sunt impotriva. Cand toti iti striga ca faci o mare greseala, ca vei regreta amarnic, ca drumul pe care ai ales sa mergi este cel care te va duce la pierzanie.

Ca totul se va narui in jurul tau, ca soarele va fi pentru tine un biet led de 15 wati, norocul tau se va dezice de tine pentru totdeauna si soarta iti va presara in cale numai maracini si cucuta. Realitatea nu-ti va servi altceva decat  diverse nuante de gri si tot ce vei gusta va fi acru sau amar.

Deseori mi-am imaginat ca in momentul judecatii de apoi vei sta cuminte pe un scaun si in fata ta se va proiecta un film. Nu filmul vietii tale, ci momentele cruciale din viata in care ai ales pe ce drum sa apuci. Vei vedea rascrucea si apoi ti se va arata cum ar fi fost daca apucai pe drumul sau cararile celelalte. Care ar fi fost destinul tau daca ai fi ales altceva decat drumul pe care ai ales sa mergi. Si regretele sau fericirea care te vor cuprinde in functie de deciziile tale. Si bilantul final in care vei constata ca fie ai esuat lamentabil sau ai trait din plin si ai inteles ce te poate face fericit.Bilantul asta mi se pare mie adevarata judecata in care tu, suflet fara de trup, realizezi cum ar fi trebuit sa traiesti viata pretioasa care ti-a fost data. Si ca poate ai pierdut unica sansa de a fi fericit si de a simti toate senzatiile alea pe care numai trupul ti le poate oferi. Esti acum o fantoma care nu mai poate atinge, nu-si mai poate simti inima batand cu putere si pielea de gaina, nu mai poate ofta sau simti fluturi in stomac. Nu mai poate zambi sau plange. Mai poate doar iubi sau uri si devine astfel o energie pozitiva sau negativa. Atat. Incarcata de regrete sau plina de iubire.