De dor
Mi-e dor de normalitate. De caldura
unei relatii, de brate puternice si protectoare, de barba aspra, de voce cu
inflexiuni mai groase, de ghemuit la pieptul lui, de protectie, de calm, de
zambete, de priviri cu subinteles, de soapte tandre, de armonie, de magie, de
iubire, de doi…
Nu sunt facuta sa traiesc singura, desi
am momente cand simt nevoia sa stau numai eu cu mine, sa ma retrag in coltul
meu si-n lumea mea. Nu pot nici sa am relatii surogat, in care ne luam portia
de normalitate cu lingurita la intervale regulate si ne prefacem ca-n rest nu
ne pasa si ce-o mai fi o fi.
Si ma intreb uneori daca ceea ce pare
atat de natural la altii, atat de firesc si simplu va veni si la mine. Daca voi
reusi candva sa am o un sot, un camin, un copil, o familie…
Imi pare ca cu cat iti doresti mai
mult, cu mai multa inversunare lucruri, te indepartezi de fapt de ele. Ca
femeile care isi doresc atat de tare sa ramana insarcinate si nu se intampla…
Mi-am dorit din tot sufletul si am vizualizat de nenumarate ori cu ochii mintii o cere in
casatorie ca in povesti, un inel de logodna minunat, o nunta de vis, un copil,
o familie fericita… Imi imaginam ca alesul imi va urzi cea mai memorabilia
cerere in casatorie (pe care eventual o va comenta si Papa de la Roma), ca va
veni insotita de un colosal buchet ce va contine neaparat si frezii(florile
mele preferate), ca inelul de logodna va fi comandat cu mult timp inainte,
conceput special pentru mine, deosebit, special, piatra violet, insotit de o
poveste cu semnificatia pietrei si a asezarii ei in montura. Va urma nunta pe
care o vom planifica in cele mai mici detalii, ne vom amuza impreuna de idei
nastrujnice, va fi neconventionala si memorabilia si musai relaxata si
relaxanta. Firesc ne va incununa dragostea un bebelus dorit enorm de amandoi, va semana cu el si-l
vom iubi nespus… Si armonia conjugala va eclipsa basmul cu “si au trait
fericiti pana la adanci batraneti”
Realitatea insa mi-a tras la greu palme
peste ceafa, tesand indiferenta in jurul meu in loc de magie si extaz, dezamagire
si deziluzii. Cererea in casatorie a fost mai mult decat banala – alesul,
protapit in clasicul genunchi, cu un buchet de flori luat de la tiganca din
colt, 5 trandafiri batuti de soarta inveliti in plastic roz. Inelul mi l-am
cumparat singura, ca cica el nu se pricepe. Nunta lipsa, alesul mi-a comunicat
sec ca este proiectul meu, asa ca as face bine sa ma ocup. Evident ca mi-a
taiat tot elanul, ma si vedeam haladuind singura dupa inchiriat local si
negociat meniu, bauturi, flori si cocarde de una singura…parca ma maritam eu cu
mine…Copil nu si-a dorit pe motiv ca atata timp cat vom plati rata la casa el
nu are curaj sa procreeze…doar inca vreo 30 de ani… si cum nu intentionam sa
bat recordul stimabilei doamne Adriana Iliescu m-am resemnat…ulterior m-am
revoltat…si uite asa familia mea ideala s-a dus ca firul de la ciorap si pas
de-a mai carpi ceva…
Au ramas rani si cicatrici, a ramas
multa durere, dezamagire, regrete…a ramas un gol ca o durere surda care cere
zilnic alinare, care urla uneori sfasietor in neant sau se tanguie fara
speranta pana la epuizare…un gol pe care nu il pot umple, pacali sau ignora. Pentru ca isi cere constant
dreptul la viata, la fericire, la normalitate.
Oare cati dintre voi sunt costienti de
ce au ? Cati multumesc divinitatii, universului, dumnezeirii, ca au avut sansa
sa isi gaseasca alesul, jumatatea, iubirea ce ii implineste ? Cati au sarutat
cu sufletul plin fruntea partenerului si i-au multumit ca exista ? Cati au
constientizat ce miracol i-a lovit ? Cati stiu sa pretuiasca cu adevarat ceea
ce au primit ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu