...sau dex relational contemporan
Aproape un deceniu am fost intr-o
relatie. Acelasi om, unicul, centrul universului meu, soarele in jurul caruia
gravitam, omul pentru care deseori uitam de mine. Anul asta m-a gasit singura,
debusolata, contrariata, fara directive. Ma simt ca un copil care invata primii
pasi. In momentul de fata invat sa merg din nou. Ma sperie noua lume in care am
deschis ochii, ma sperie oamenii din ea si mai ales masculii care sunt total
diferiti de ce stiam si cunosteam eu acum multi ani.
Relatiile interumane se pare ca s-au
transformat radical, intralnirile nu mai sunt ce-au fost, intimitatea e de alta
natura, se ard etape, se complica lucruri. Par exemple, incepi relatia pe
facebook. Vorbiti aproape zilnic, cateva saptamani. Devine aproape obisnuinta
sa-ti bipaie tableta de buna dimineata/mornin’/neatza cu noaptea-n cap si seara
de noapte buna/vise placute/somn ushooor. Urmatorul nivel este whatsapp, acum
telefonul este device-ul care face ca girofarul la asaltul mesajelor. Kilometri
de convorbiri, typos si amuzament maxim. Intr-un final, te invita la o plimbare
in parc sau la un film si-un vin la el acasa. Daca déjà va suna cunoscut
inseamna ca sunt pe drumul cel bun. Stim cu totii traducerea sintagmei film si
vin (sau glumitza cu “o invitatie la film determina femeile sa se epileze”). Eu
n-o stiam, dar vorba aia…vazand si facand…Booon si acum ca am trecut de
introducere, cuprinsul si punctul culminant se deruleaza firesc, ca un bulgare
de zapada pe partie. Simtiti avalansa ? Ei, dupa plimbare in parc si dupa film si
vin urmeaza… tacere ! Da, nu o relatie, nu iesit impreuna la film, teatru,
plimbare, weekend romantic, cina si flori, quality time petrecut IN DOI. Nu,
pur si simplu tacere. In care El nu mai da niciun semn, pare sa-si fi uitat
obiceiul de a-ti ura cele minunate in fiecare zi si te ignora total. Cam o
saptamana. Dupa care apare iar, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Vesel ca un cintezoi. Iar
mesaje peste mesaje, iar toate bune si frumoase. Alt film si-un strop de vin.
Dupa care…evident, tacere. Doamne fere' sa se strice bunatate de pattern. Din
cand in cand iti mai povesteste cam cat de ocupat e la birou sau cum nu a
depasit inca trauma despartirii de fosta, cum lupta cu demonii interiori mai
ceva ca Fat Frumos cu Zmeul si spera ca intr-o zi cu soare sa iasa invingator.
Si tu stai si te minunezi si nu
intelegi neam din ce poveste esti, ce personaj interpretezi si unde si cand draq
ai incetat sa mai fii printesa ce se presupune a fi salvata. Si mai ales cine
l-a rapit pe Fat Frumos si ce-a facut cu el, si cine-i personajul asta dubios
si confuzat care te viziteaza precum Zburatorul si dispare apoi fara
explicatii… Si mai ales unde s-a dus basmul cu happy end pe care-l visai ?
E greu fratilor, e teribil… stau si
privesc ca un spectator al altor timpuri piesa de teatru moderna ce mi se
desfasoara inaintea irisilor siderati si nu ma dezmeticesc si pace. Si nu stiu
cum sa tratez problema si ce ar fi de facut. Asa ca stau cuminte si astept
indicatii regizorale, caci ma simt depasita. De timpuri, de situatii, de relatii,
de viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu