Am o stare pe care nu o prea pot verbaliza, desi imi
doresc. Poate asa , constientizand-o, reusesc sa scap de ea.
Proneste cumva din stomac si radiaza incandescent si
rapid prin toata musculatura, astfel incat ma simt cumva tot timpul ca o coarda
de arc intinsa la maxim. Imi simt sufletul cum se strange si apoi se lichefiaza,
se prelinge printre coaste, urca putin si imi inconjoara inima, o tulbura si o
face sa bata rapid si nebuneste pana cand imi pare ca devine o masa efervescenta
ce tulbura sangele si il pompeaza asa, plin de bule, prin tot corpul, pana la
cele mai firave capilare. Si corpul saracul, infiorat si infrigurat, cere
indurare, cerseste tremurand o clipa de relaxare pe care creierul, partea
rationala, nu o poate oferi. Pentru ca emotionalul pare sa fi castigat batalia
si ranjeste satisfacut ca, macar odata, a invins…
Si atunci,
simti ca lupti contra curentului, pentru ca tu, fiinta rationala, care pune in
balanta si cantareste si filtreaza tot si toate, te simti neputincios…
Ce faci atunci ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu