Awkward slice of life

...sau dex relational contemporan

Aproape un deceniu am fost intr-o relatie. Acelasi om, unicul, centrul universului meu, soarele in jurul caruia gravitam, omul pentru care deseori uitam de mine. Anul asta m-a gasit singura, debusolata, contrariata, fara directive. Ma simt ca un copil care invata primii pasi. In momentul de fata invat sa merg din nou. Ma sperie noua lume in care am deschis ochii, ma sperie oamenii din ea si mai ales masculii care sunt total diferiti de ce stiam si cunosteam eu acum multi ani.

Relatiile interumane se pare ca s-au transformat radical, intralnirile nu mai sunt ce-au fost, intimitatea e de alta natura, se ard etape, se complica lucruri. Par exemple, incepi relatia pe facebook. Vorbiti aproape zilnic, cateva saptamani. Devine aproape obisnuinta sa-ti bipaie tableta de buna dimineata/mornin’/neatza cu noaptea-n cap si seara de noapte buna/vise placute/somn ushooor. Urmatorul nivel este whatsapp, acum telefonul este device-ul care face ca girofarul la asaltul mesajelor. Kilometri de convorbiri, typos si amuzament maxim. Intr-un final, te invita la o plimbare in parc sau la un film si-un vin la el acasa. Daca déjà va suna cunoscut inseamna ca sunt pe drumul cel bun. Stim cu totii traducerea sintagmei film si vin (sau glumitza cu “o invitatie la film determina femeile sa se epileze”). Eu n-o stiam, dar vorba aia…vazand si facand…Booon si acum ca am trecut de introducere, cuprinsul si punctul culminant se deruleaza firesc, ca un bulgare de zapada pe partie. Simtiti avalansa ? Ei, dupa plimbare in parc si dupa film si vin urmeaza… tacere ! Da, nu o relatie, nu iesit impreuna la film, teatru, plimbare, weekend romantic, cina si flori, quality time petrecut IN DOI. Nu, pur si simplu tacere. In care El nu mai da niciun semn, pare sa-si fi uitat obiceiul de a-ti ura cele minunate in fiecare zi si te ignora total. Cam o saptamana. Dupa care apare iar, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Vesel  ca un cintezoi. Iar mesaje peste mesaje, iar toate bune si frumoase. Alt film si-un strop de vin. Dupa care…evident, tacere. Doamne fere' sa se strice bunatate de pattern. Din cand in cand iti mai povesteste cam cat de ocupat e la birou sau cum nu a depasit inca trauma despartirii de fosta, cum lupta cu demonii interiori mai ceva ca Fat Frumos cu Zmeul si spera ca intr-o zi cu soare sa iasa invingator.

Si tu stai si te minunezi si nu intelegi neam din ce poveste esti, ce personaj interpretezi si unde si cand draq ai incetat sa mai fii printesa ce se presupune a fi salvata. Si mai ales cine l-a rapit pe Fat Frumos si ce-a facut cu el, si cine-i personajul asta dubios si confuzat care te viziteaza precum Zburatorul si dispare apoi fara explicatii… Si mai ales unde s-a dus basmul cu happy end pe care-l visai ?

E greu fratilor, e teribil… stau si privesc ca un spectator al altor timpuri piesa de teatru moderna ce mi se desfasoara inaintea irisilor siderati si nu ma dezmeticesc si pace. Si nu stiu cum sa tratez problema si ce ar fi de facut. Asa ca stau cuminte si astept indicatii regizorale, caci ma simt depasita. De timpuri, de situatii, de relatii, de viata.

A friend in need is a friend indeed…

Oamenii mei frumosi

 

Ultima dintre rezolutiile mele pe anul asta, a sasea, a sunat cam asa: sa intalnesc si mai multi oameni frumosi, sa-mi devina prieteni. Oamenii frumosi inseamna pentru mine oameni cu suflet mare, persoane empatice, oameni care, asemenea mie, ar sta si-n cap daca as avea nevoie. Eu nu stiu sa-mi ofer altfel prietenia decat total. Ca si-n iubire, dau totul sau nimic. Uit de mine numai ca sa-l pot ajuta pe cel ce are nevoie, ma dau de trei ori peste cap sa-l pot face macar o secunda sa se simta mai bine, il ascult atata timp cat are nevoie, il caut mai mult decat ar trebui numai sa stie ca-i sunt alaturi, ca ma gandesc la el, ca-i sunt aproape.

Zilele astea am multumit divinitatii ca mi-a adus in ultima vreme alaturi multi oameni frumosi. Trec prin clipe grele si-mi tremura sufletul ca nu as avea puterea sa-i sustin acum pentru simplul fapt ca eu sunt la pamant. Si ma rog sa-i tina cineva acolo sus sanatosi si veseli, caci eu sunt constienta ca nu le-as putea fi alaturi asa cum mi-as dori in perioada asta. Si chiar daca ei nu stiu, eu le multumesc sincer si curat si le marturisesc ca nu stiu ce m-as face fara ei. M-au readus pe linia de plutire, m-au invatat sa respir din nou, mi-au aratat ca nu-s neinsemnata si neimportanta, ca ceea ce mi se intampla nu este neaparat cel mai rau lucru posibil, ca este si maine o zi si norii negri care acopera acum cerul existentei mele nu au decat sa acopere tot soarele posibil, noi ne retragem la caldura in casa si aprindem lumina…

Asa ca dragilor, tineti-va oamenii frumoasi aproape caci pe ei veti conta si pe umarul lor veti suspina. Lor le veti povesti cele mai teribile secrete, de la ei veti cersi intelegere, lor le veti cere o parere pertinenta, in sfatul lor sincer va veti increde. Faceti pentru ei tot ceea ce ati face si pentru voi insiva. Fara ezitari, fara indoieli, fara amanare. Fara prieteni, viata e pustiu… J

 

 

 

 

For me to remember

Promisiuni

 

Am promis ca nu vei mai auzi de mine, in timp ce ieseam vijelios, cu ochii in lacrimi si sufletul pustiu, pe usa pe care m-ai adus in brate cand nu eram decat un ghemotoc neajutorat si plangacios.

Am crezut ca iubirea neconditionata de care vuieste net-ul chiar exista, ca no matter what tu vei fi langa mine, imi vei fi alinare si suport, ma vei tine de mana cand imi va fi greu. Incep sa cred ca intr-adevar ne nastem si murim singuri, desi am urat aceasta fraza din momentul in care am auzit-o prima oara, imi suna grotesc si cumplit de neadevarat.

Am de demonstrat, in primul rand mie, ca voi reusi, ca nu ai avut dreptate, ca nu este corect si uman sa impui unui om sa actioneze ca o marioneta asa cum ii dictezi tu, ca nu ai dreptul sa ii traiesti viata sau sa iei decizii in numele sau, ca doar pentru ca ii esti parinte ai dreptul sa ii ordoni cum sa se poarte si ce sa faca cu viata sa.

Am o sarcina grea, uneori ma simt ca un soldat intr-o misiune sinucigasa, alteori un biet om care bajbaie singur in intuneric intr-o noapte geroasa de iarna. Pentru ca frigul i-a amortit extremitatile, vantul l-a sleit de puteri, frica i-a ascutit simturile si sufletul e singurul lucru pe care il mai simte al lui, cald si bun… atat i-a mai ramas. Si inainteaza greoi, pas dupa pas, tarand dupa el povara trupului chinuit, sperand ca cineva ii va intinde o mana de ajutor, ca va vedea in departare lumina, ca nu e totul pierdut…Alteori simt ca merg pe marginea unei prapastii, ca abisul imi face cu ochiul la fiecare pas, ca urmatoarea miscare poate fi ultima. Fara garantii, fara protectie, fara coarda… Doar eu si Destinul. Traind asa, ca o barca in deriva, pe valurile vietii…

Soarta isi rade de mine, caci de cand ma stiu am iubit certitudinile. Eu, omul care avea nevoie de lucruri palpabile, reale. Si ce mi-a oferit ? Numai incertitudini, traieste clipa, e si maine o zi…Probabil ca este lectia pe care trebuie sa o invat in viata asta, e bariera pe care trebuie s-o trec, e temerea pe care trebuie s-o inving. Una dintre cele mai cumplite ce-mi dau tarcoale.

Scriu ca sa imi amintesc, scriu ca sa pot candva sa concluzionez , sa dau un final povestii mele. Banala sau nu, povestea fiecaruia este pentru el cea mai fabuloasa si valoroasa poveste.

 Si imi jur ca orice ar fi n-am sa ma dau batuta, ca am sa lupt pana la capat, ca atunci cand voi scrie THE END voi fi facut tot ce este omeneste posibil sa imi fi scris cat mai frumos povestea.

 

Somewhere over the rainbow...

De dor

Mi-e dor de normalitate. De caldura unei relatii, de brate puternice si protectoare, de barba aspra, de voce cu inflexiuni mai groase, de ghemuit la pieptul lui, de protectie, de calm, de zambete, de priviri cu subinteles, de soapte tandre, de armonie, de magie, de iubire, de doi…

Nu sunt facuta sa traiesc singura, desi am momente cand simt nevoia sa stau numai eu cu mine, sa ma retrag in coltul meu si-n lumea mea. Nu pot nici sa am relatii surogat, in care ne luam portia de normalitate cu lingurita la intervale regulate si ne prefacem ca-n rest nu ne pasa si ce-o mai fi o fi.

Si ma intreb uneori daca ceea ce pare atat de natural la altii, atat de firesc si simplu va veni si la mine. Daca voi reusi candva sa am o un sot, un camin, un copil, o familie…

Imi pare ca cu cat iti doresti mai mult, cu mai multa inversunare lucruri, te indepartezi de fapt de ele. Ca femeile care isi doresc atat de tare sa ramana insarcinate si nu se intampla…

 Mi-am dorit din tot sufletul si am vizualizat  de nenumarate ori cu ochii mintii o cere in casatorie ca in povesti, un inel de logodna minunat, o nunta de vis, un copil, o familie fericita… Imi imaginam ca alesul imi va urzi cea mai memorabilia cerere in casatorie (pe care eventual o va comenta si Papa de la Roma), ca va veni insotita de un colosal buchet ce va contine neaparat si frezii(florile mele preferate), ca inelul de logodna va fi comandat cu mult timp inainte, conceput special pentru mine, deosebit, special, piatra violet, insotit de o poveste cu semnificatia pietrei si a asezarii ei in montura. Va urma nunta pe care o vom planifica in cele mai mici detalii, ne vom amuza impreuna de idei nastrujnice, va fi neconventionala si memorabilia si musai relaxata si relaxanta. Firesc ne va incununa dragostea un bebelus  dorit enorm de amandoi, va semana cu el si-l vom iubi nespus… Si armonia conjugala va eclipsa basmul cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”

Realitatea insa mi-a tras la greu palme peste ceafa, tesand indiferenta in jurul meu in loc de magie si extaz, dezamagire si deziluzii. Cererea in casatorie a fost mai mult decat banala – alesul, protapit in clasicul genunchi, cu un buchet de flori luat de la tiganca din colt, 5 trandafiri batuti de soarta inveliti in plastic roz. Inelul mi l-am cumparat singura, ca cica el nu se pricepe. Nunta lipsa, alesul mi-a comunicat sec ca este proiectul meu, asa ca as face bine sa ma ocup. Evident ca mi-a taiat tot elanul, ma si vedeam haladuind singura dupa inchiriat local si negociat meniu, bauturi, flori si cocarde de una singura…parca ma maritam eu cu mine…Copil nu si-a dorit pe motiv ca atata timp cat vom plati rata la casa el nu are curaj sa procreeze…doar inca vreo 30 de ani… si cum nu intentionam sa bat recordul stimabilei doamne Adriana Iliescu m-am resemnat…ulterior m-am revoltat…si uite asa familia mea ideala s-a dus ca firul de la ciorap si pas de-a mai carpi ceva…

Au ramas rani si cicatrici, a ramas multa durere, dezamagire, regrete…a ramas un gol ca o durere surda care cere zilnic alinare, care urla uneori sfasietor in neant sau se tanguie fara speranta pana la epuizare…un gol pe care nu il pot umple, pacali  sau ignora. Pentru ca isi cere constant dreptul la viata, la fericire, la normalitate.

Oare cati dintre voi sunt costienti de ce au ? Cati multumesc divinitatii, universului, dumnezeirii, ca au avut sansa sa isi gaseasca alesul, jumatatea, iubirea ce ii implineste ? Cati au sarutat cu sufletul plin fruntea partenerului si i-au multumit ca exista ? Cati au constientizat ce miracol i-a lovit ? Cati stiu sa pretuiasca cu adevarat ceea ce au primit ?

Lady in waiting…

Pentru ei…

 

Cum e cand il astepti pe EL ? Cand vrei sa dai clipele de-a rostogolul pana la ora stabilita, iti tii respiratia sa mai treaca o secunda, alungi golul din stomac inghitind in sec, scuturi o mana rece si amortita poate-poate s-o restabili circuatia si nu vei mai avea extremitatile reci ca intr-o zi de iarna la minus multe grade. Tresari la orice zgomot caci simturile ti s-au ascutit de auzi mai ceva ca un copoi de vanatoare, te ia ba cu fiori, ba cu transpiratii, ba cu scarpinat prin diverse locatii. Iti freci mainile, ti s-a facut pielea de gaina, ti-a asudat fruntea, mai pudrezi putin nasul, ti-a cazut o geana rimelata pe obaz. O fi un semn ? O iei repede, o scuipi si-o bagi in san: Da Doamne sa vina !

Ceasul se uita inapoi sfidator la tine cu limbile fix in aceeasi pozitie in care erau si ultima data cand te-ai uitat, si poti jura ca asta a fost cel putin acum un sfert de ora. De ce nu mai vine ?

Te mai uiti odata in oglinda. Si n-ai fi mai sexy in rochita ta mini neagra in loc de panatalonii astia mulati si bluza lalaie ? Alergi la sifonier. Unde o fi, aha, nu, nu-i asta. O fi calcata ? Uite-o, este, sa o probez. Da Doamne sa nu vina chiar acum… Arunci tot ce ai pe tine, acum nu se mai potriveste lenjeria. Pfff, schimbi bikini si sutienul, si cat te chinuisesi sa te hotarasti… Lasa ca oricum lenjeria neagra e parca mai sexy. Bun, inapoi la oglinda. Acum te-ai ciufulit, ti s-a zbarlit o spranceana, mai tragi putin de dres… Da, e mai bine, sigur o sa-i placa. Parfum, damn, cu care sa ma dau ? Nu asta ca-i prea dulce, poate nu-i place. Astalalt e prea floral, in plus e cadou de la fostul, parca nu se cade… ala fresh e asa, mai de orice ocazie, deci nu. La naiba, testerul de l-am primit saptamana trecuta e un parfum nou, poate nu-l stie. That’s the one, acum esti si parfumata. Ce mai lipseste ? Sa ma dau cu ruj ? Nu, poate vrea sa ma sarute si il ingrozeste idea de a arata ca un vampir dupa… Gloss ? Mi-a mai zis mie unu ca arata a untura… uf, natural e mai safe…

Putin ser de varfuri pentru par, ca miroase bestial. Si crema de maini, poate te mangaie suav pe-o falanga si nu-i emoliata si fina ca pielea de bebelus… Mai lipseste ceva ? Cercei, ceas, bratara, inel, colier.

Blush ! Ai uitat, parea ca lipseste ceva ! Inca putin aticearcan si parca, parca esti multumita. Si parul asta drept… sigur ai fi fost mult mai draguta cu cateva bucle rebele. Si daca ai face cateva, asa, razlet ? Te infigi cu incredere in placa de par. Mai intai spray de protectie, sa nu-l arzi, doamne fereste ! Asa, acum incepi sa rotesti cate o suvita si incepe sa arate cum ti-ai dori. Frate, parca nu aveai asa mult par ! Acum daca vine, ai jumatatea stanga numai onduleuri, parca ai fi domnisoara de onoare la nunta sora-tii si jumatate dreapta ca scandura. Da Doamne sa nu vina chiar acum ! Dupa multe minute de panica si injurat bietul si propriu-ti par, esti gata. Esti o diva ! Acum poate sa vina ! Dupa ce te hotarasti cu ce te incalti ! Aia negri de piele intoarsa cu toc de 15 sau aia de piele fara toc ? Mai bine fara toc, nu-i asa inalt, sa nu-l timorez… Da Doamne sa vina !

Acum poate sa vina. Toti sfintii si divinitatea sunt perplecsi. Te hotarasti odata ?

Si te suna. A ajuns. Cobori ? Cobori daca iti gasesti cizmele, poseta, cheile,telefonul…a, da, telefonul e in mana, tocmai ai vorbit cu el… guma de mestecat, fuck, unde-i guma, ca nu poti fara, daca te saruta…

Si el e in blugi si tricou si-a intarziat c-a fost la fotbal cu baietii…

 

Judgement day

Despre curaj…

Sa ai curajul sa iti urmezi intuitia si inima cand toti iti sunt impotriva. Cand toti iti striga ca faci o mare greseala, ca vei regreta amarnic, ca drumul pe care ai ales sa mergi este cel care te va duce la pierzanie.

Ca totul se va narui in jurul tau, ca soarele va fi pentru tine un biet led de 15 wati, norocul tau se va dezice de tine pentru totdeauna si soarta iti va presara in cale numai maracini si cucuta. Realitatea nu-ti va servi altceva decat  diverse nuante de gri si tot ce vei gusta va fi acru sau amar.

Deseori mi-am imaginat ca in momentul judecatii de apoi vei sta cuminte pe un scaun si in fata ta se va proiecta un film. Nu filmul vietii tale, ci momentele cruciale din viata in care ai ales pe ce drum sa apuci. Vei vedea rascrucea si apoi ti se va arata cum ar fi fost daca apucai pe drumul sau cararile celelalte. Care ar fi fost destinul tau daca ai fi ales altceva decat drumul pe care ai ales sa mergi. Si regretele sau fericirea care te vor cuprinde in functie de deciziile tale. Si bilantul final in care vei constata ca fie ai esuat lamentabil sau ai trait din plin si ai inteles ce te poate face fericit.Bilantul asta mi se pare mie adevarata judecata in care tu, suflet fara de trup, realizezi cum ar fi trebuit sa traiesti viata pretioasa care ti-a fost data. Si ca poate ai pierdut unica sansa de a fi fericit si de a simti toate senzatiile alea pe care numai trupul ti le poate oferi. Esti acum o fantoma care nu mai poate atinge, nu-si mai poate simti inima batand cu putere si pielea de gaina, nu mai poate ofta sau simti fluturi in stomac. Nu mai poate zambi sau plange. Mai poate doar iubi sau uri si devine astfel o energie pozitiva sau negativa. Atat. Incarcata de regrete sau plina de iubire.

Welcome to the jungle, we take it day by day...

Coincidente

 

Mana sus cine si-a inchipuit macar odata ca i se poate intampla si lui scena aia stereotipa din filmele de dragoste, unde partenerul/iubitul/amantul se gandeste fix in acelasi timp la tine in timp ce  asculta fix aceeasi melodie, soarbe in acelasi timp cu tine dintr-o ceasca de cafea sau aluneca pe strada pe o coaja de banana exact in acelasi moment… acel moment de simetrie perfecta, in oglinda, care te face sa te gandesti ca sunteti sortiti unul altuia. Pentru ca, nu-i asa, coincidentele sunt destul de rarisime si leaga cu fire nevazute suflete menite sa fie impreuna.

Precis stiti ca minti luminate (aka Einstein) au emis fraza urmatoare, dupa care se topeste subsemnata: “Coincidenta este modalitatea prin care Dumnezeu isi pastreaza anonimatul”.

Acest concurs de circumstante iti ridica serioase intrebari despre menirea si semnificatia lor, le astepti cumva cu infrigurare si le percepi ca pe o binecuvantare atunci cand vin.

 Si te fac sa realizezi cat de mic esti, tu care te crezi cel putin buricul pamantului. Esti de fapt o picatura de apa intr-un ocean. Ba nu, o molecula…

Coincidentele mele incep de la privitul ceasului la ore cat se poate de “simetrice”, gen 22.22, 13.13, 11.11 pana la o melodie pe care o ascult la radio si pe care in secunda doi o vad postata pe blogul unei prietene, de la un cuvant rar pe care tocmai l-am rostit pe care il vad ca-mi sare repede in fata retinei uimite dintr-un mail al clientului…

Ultima chir m-a amuzat teribil: mail de la bookland, pe mail-ul de serviciu, titlu: Tu crezi in coincidente ? (faceau reclama unei carti, “Coincidenta sau hazard” – autor Brian King). Si cum se intampla fix  Bookfest in perioada asta, evident ca mi-am cumparat-o…

Astept acum cu mare interes semnificatia acestor coincidete …